Fiat Chrysler (FCA) a dat asigurări că nu s-au modificat condiţiile fuziunii cu grupul francez PSA, după ce o publicaţie din Italia anunţat că producătorul auto italo-american caută să transfere active pentru a reduce planificata plată către acţionari a unor dividende speciale, în valoare de 5,5 miliarde de euro, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Anul trecut, grupul francez PSA şi compania italo-americană Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat finalizarea acordului de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Toyota. Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în primul trimestru din 2021.
Vineri, oficialii FCA au precizat că firma îşi menţine angajamentele faţă de acordului încheiat cu PSA în decembrie, înainte ca actuala criză să reducă semnificativ cererea pentru maşini.
"Structura şi condiţiile fuziunii sunt convenite şi rămân neschimbate", a afirmat un purtător de cuvânt al producătorului auto italo-american.
Reprezentanţii PSA nu au dorit să facă comentarii.
Publicaţia italiană de afaceri Il Sole 24 Ore a anunţat că FCA ar putea conserva numerarul reducând dividendele speciale, posibil acordând acţionarilor active drept compensaţie. Discuţiile sunt în stadiu preliminar şi nu a fost încă luată nicio decizie, obiectivul este păstrarea dividendelor speciale de 5,5 miliarde de euro dar prin acordarea "în natură", adică active în loc de numerar, susţine Il Sole.
În 25 iunie, Guvernul de la Roma a aprobat un decret prin care oferă garanţii de stat în valoare de 6,3 miliarde de euro (7,1 miliarde de dolari) subsidiarei italiene a Fiat Chrysler (FCA), a anunţat Ministerul de Finanţe, deschizând calea pentru cel mai mare împrumut de criză acordat unui producător auto european.
Împrumutul pe trei ani va ajuta producătorul italo-american să-şi consolideze poziţia financiară, pe fondul scăderii vânzărilor din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19). De asemenea, de acest credit va beneficia şi sectorul auto din Italia, unde operează aproximativ 10.000 de afaceri.
FCA deţine branduri cum ar fi Fiat, Jeep, Dodge, Ram şi Maserati, în timp ce PSA are brandurile Peugeot, Opel şi DS.
Tranzacţia vine în contextul în care toate pieţele auto importante din Europa au fost afectate de scăderea vânzărilor, în urma închiderii showroom-urilor după instituirea măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei, dar aceste evoluţii au fost evidente în special în Italia, una din pieţele de bază ale FCA.
Fiat Chrysler nu renunţă la fuziunea cu PSA
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Airbus Helicopters raportează o creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025, susţinută de cheltuielile pentru apărare din Europa
13

53
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
53

1.583
Trump lovește un important partener strategic: majorare dură pe taxele vamale pentru bunurile importate din Coreea de Sud
1.583

466
Cât de mult va crește aurul în acest an. Băncile anticipează creșteri record
466

771
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
771

2.250
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
2.250

87
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
87

1.511
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
1.511

57
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
57

1.241
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
1.241

54
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
54

19
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
19

714
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
714

















Comentează