Orchestra Tonhalle din Zurich, dirijată de Paavo Jarvi, va concerta marţi, de la ora 20:00, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, informează site-ul evenimentului, potrivit Agerpres.
Din programul concertului fac parte Preludiu la Oedip de George Enescu, Concertul nr. 2 în sol minor pentru violoncel şi orchestră op. 126 de Dmitri Şostakovici şi Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27 de Serghei Rahmaninov.
Solista serii va fi violoncelista Allisa Weilerstein.
* La Ateneul Român, de la ora 17:00, sunt aşteptaţi Les Siecles, o orchestră unică, alcătuită din muzicieni ai noii generaţii, cu un program ce va cuprinde: Improvizaţii I şi II pe versuri de Stephane Mallarme de Pierre Boulez, Pavana pentru o infantă defunctă M. 19 de Maurice Ravel, Trei poeme pe versuri de Stephane Mallarme (orchestraţie de Heinz Holliger) de Claude Debussy şi Suita nr. 1 în do major pentru orchestră op. 9 de George Enescu. Solistă va fi soprana de origine franceză Sarah Aristidou.
Lucrarea lui Boulez va fi interpretată cu instrumente moderne, în timp ce lucrările lui Ravel, Debussy şi Enescu, vor fi interpretate cu instrumente franceze de la începutul secolului al XIX-lea.
* Spectacolul coregrafic "DinDor'NdoR" de Gigi Căciuleanu, pe muzică de Dan Dediu, în decorurile şi costumele semnate de scenografa Viorica Petrovici, va fi prezentat, marţi, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I. L. Caragiale Bucureşti.
"Muzica lui Dan Dediu m-a inspirat în compunerea unei 'lumi' în care trupurile (femei, bărbaţi, cupluri, grupuri) evoluează într-un spaţiu scenografic inventat şi realizat, ca şi costumele, de Viorica Petrovici. O coregrafie traversată de ideea că fiecare dansatoare/dansator reprezintă o complexă geometrie a trupului, înscrisă într-un soi de matematică spaţială (structuri, forme şi/sau simboluri) materializată şi printr-o serie de accesorii-metafore. O piesă prin care îmi propun să 'aduc pe scenă', cu ajutorul unui limbaj care îmi este propriu, crâmpeie dintr-un imaginar situat 'chiar aici', undeva între Pământ şi Cer, între mioriticele picior de plai şi gură de rai", mărturisea Gigi Căciuleanu, potrivit site-ului Festivalului Enescu.
* La Filarmonica de Stat Sibiu, Sinfonia Varşovia şi Corul Academic Radio vor prezenta, de la ora 19:00, piese de Grazyna Bacewicz - Overture, Frederic Chopin - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11, Wojciech Kilar - Krzesany şi George Enescu - Vox Maris op. 31.
La pupitrul Sinfoniei Varşovia va fi dirijoarea Marta Gardolilka, iar dirijorul Corului Academic Radio va fi Ciprian Ţuţu. La pian va evolua Rafal Blechacz.
Evenimentul este organizat de Artexim împreună cu Asociaţia Culturală Play
* Orchestra simfonică WDR din Koln, dirijată de maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, va concerta, marţi, de la ora 19:00, la Sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca.
La vioară va evolua Wakana Kimura, laureată a Concursului Internaţional George Enescu 2024.
Programul va cuprinde Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11 de George Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 Sz. 36 de Bela Bartok şi Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27 de Serghei Rahmaninov.
Spectacolul este un eveniment organizat de Artexim împreună cu Filarmonica de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca.
* În cadrul Academiei Lumieres d'Europe, condus de violonistul David Grimal, de la ora 17:30, Sala Auditorium de la Institutul Francez din Bucureşti va găzdui conferinţa "Autenticitatea ca modernism: Calea singulară a lui George Enescu", susţinută de filosoful Paul Audi.
Academia Lumieres d'Europe este un proiect cultural de rezidenţă muzicală, organizat sub înaltul patronaj al UNESCO, cu sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti, Institutului Francez şi Artexim.
Festivalul Enescu: Orchestra Tonhalle din Zurich, cu Paavo Järvi la pupitru, marţi, la Sala Palatului
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Cine este Anamaria Prodan: Biografie completă, vârstă, carieră și viața personală
12

3
Fundaţia Cartea Călătoare lansează proiectul "Centrul de accesibilizare a manualelor STEM pentru nevăzători"
3

35
Un tânăr care are o boală psihică a vizitat toate țările din lume. Care este preferata lui
35

8
Bad Bunny va susţine un spectacol „extraordinar” în pauza Super Bowl 60, afirmă şeful NFL
8

11
Premieră la Fundația Regală Margareta: 36 de tineri artiști din România şi Republica Moldova vor primi burse
11

10
"EXIT 8" - un joc al percepţiei regizat de Genki Kawamura, din 6 februarie pe marile ecrane din România
10

15
Ricky Gervais le-a reamintit vedetelor să nu ţină discursuri politice, după ce Bad Bunny şi Billie Eilish au criticat ICE la premiile Grammy: „Tot nu ascultă”
15

85
Cine este Cristian Tudor Popescu: Biografia completă a jurnalistului CTP, cariera și viața personală
85

160
Cine este Mihai Gâdea: Totul despre prezentatorul Antena 3 - Carieră, religie și viața personală
160

3.327
VIDEO Victor Ciutacu reacționează după ce procurorul Portocală a fost exclus definitiv din magistratură: Oricât de smardoi ți se pare că ești și indiferent de spatele pe care-l ai
3.327

4
Asigurarea bunurilor de patrimoniu la expoziţiile din străinătate - de bun augur, dar nu elimină riscurile
4

7
Peste 200 de obiecte de recuzită şi costume din "Doctor Who", scoase la licitaţie
7

21
Prinţul Laurent al Belgiei spune că l-a întâlnit pe Jeffrey Epstein de două ori
21

















Comentează