Portughezul Fernando Santos, până de curând selecţioner al reprezentativei de fotbal a ţării sale, a fost numit la cârma naţionalei Poloniei, într-o ceremonie oficială care a avut loc marţi la Varşovia, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Începând de astăzi, sunt polonez. Sunt unul dintre voi, este o onoare să continui aici munca mea de antrenor", a declarat Santos, care are 68 de ani.
"Alegerea era dificilă, dar noi l-am ales pe cel mai bun. Primul nostru obiectiv este calificarea la Campionatul European", a afirmat preşedintele Federaţiei poloneze de fotbal (PZPN), Cezary Kulesza.
Santos îl înlocuieşte pe Czeslaw Michniewicz, concediat luna trecută deşi a dus echipa în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, unde a fost eliminată (1-3) de Franţa, viitoarea finalistă. Polonia a încheiat pe locul 2 grupa sa, în spatele Argentinei, viitoarea campioană (victorioasă cu 2-0), după ce a remizat cu Mexicul (0-0) şi a învins Arabia Saudită (2-0).
Michniewicz a fost foarte criticat de presa din ţara sa pentru jocul ultra-defensiv al Poloniei în timpul turneului, iar PZPN i-a reproşat "lipsa de viziune asupra funcţionării şi viitorului echipei".
Fernando Santos a fost selecţionerul Portugaliei din 2014 până luna trecută, când a demisionat după surprinzătoarea eliminare în faţa Marocului (0-1) în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022. Sub comanda sa, Portugalia a cucerit primul titlu major, EURO 2016, apoi a câştigat Liga Naţiunilor în 2019. Naţionala lusitană s-a oprit în optimi de finală la CM 2018 şi EURO 2020.
Polonia va juca în Grupa E a preliminariilor EURO 2024, alături de Albania, Insulele Feroe, Moldova şi Cehia.
Fernando Santos, fost selecţioner al Portugaliei, numit la cârma naţionalei Poloniei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
15

28
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
28

14
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
14

19
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
19

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

48
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
48

22
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
22

115
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
115

41
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
41

139
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
139
















Comentează