Fermierii români au depus 586.801 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 3,57 milioane hectare, în cadrul Campaniei aferente anului 2019, termenul limită de depunere fiind de 15 mai 2019, a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează Agerpres.
Campania a demarat pe 1 martie, iar ultima zi de depunere va fi 15 mai 2019.
"Cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA", susţin reprezentanţii instituţiei.
Fermierii sunt rugaţi să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro
Fermierii au depus 586.801 cereri unice de plată pentru 3,57 milioane hectare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.783
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.783

2.266
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.266

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

53
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
53

116
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
116

84
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
84

422
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
422

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

132
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
132

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29














Comentează