Femeile conduc mai bine decât bărbații. Studiile demonstrează un adevăr pus la îndoială de mulți șoferi

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-09-2025 23:11

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Stereotipul conform căruia „femeile sunt șoferi mai slabi” persistă pentru că flatează prejudecăți vechi, nu pentru că ar reflecta realitatea. Cele mai recente statistici din 2024–2025, provenite din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Australia și Irlanda, arată fără echivoc că bărbații sunt responsabili pentru majoritatea covârșitoare a accidentelor mortale și a condusului riscant, relatează Autoblog.com.

În Marea Britanie, datele provizorii pentru 2024 indică faptul că 76% dintre persoanele decedate pe șosele erau bărbați, aceștia reprezentând 61% din totalul victimelor, potrivit Departamentului Transporturilor. La nivel european, Comisia Europeană raportează o proporție similară: aproape trei sferturi dintre victimele mortale sunt bărbați.

sofer

Situația se repetă și în afara Europei. În Australia, până la mijlocul lui 2025, bărbații au murit de circa trei ori mai des decât femeile în accidente rutiere, conform Centrului Național de Date privind Siguranța Rutieră. În Irlanda, datele provizorii pentru 2024 arată că aproximativ 75% dintre decese au fost înregistrate în rândul bărbaților. Iar în SUA, în 2023, 72,5% dintre victimele mortale în trafic au fost bărbați: 29.584 față de 11.229 femei.

Femeile, șoferi mai buni

Specialiștii subliniază că aceste diferențe nu au legătură cu „abilitățile la volan”, ci cu comportamentele asociate mai frecvent cu bărbații. Factorii principali: viteza excesivă, consumul de alcool sau droguri și nepurtarea centurii de siguranță.

În ceea ce privește vătămările corporale, diferențele dintre femei și bărbați sunt influențate în mare măsură de designul vehiculelor și de testele de siguranță calibrate istoric pe manechine masculine.

amenda sofer

Așa-numitele manechine „feminine” sunt doar versiuni mai mici ale celor masculine și nu reflectă corect anatomia sau vulnerabilitățile reale ale femeilor.

Indiferent de regiune, raportul rămâne constant: circa 75% dintre victimele mortale ale accidentelor rutiere sunt bărbați.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri