Federaţia Română de Şah a demarat procedura de transfer a lui Richard Rapport (Ungaria) şi a Jovanei Rapport (Serbia), a anunţat organizaţia, vineri, pe pagina sa de Facebook.
"Suntem onoraţi şi bucuroşi că un jucător de asemenea calibru a ales să reprezinte ţara noastră. Numărul 5 mondial, Richard Rapport, este un jucător puternic pe care ne dorim să-l integrăm în cadrul echipei naţionale cât mai repede, iar împreună să obţinem rezultate deosebite. În acelaşi timp, ne dorim să continuăm relaţiile profesionale bune pe care le avem cu federaţiile de şah din Ungaria şi Serbia", a declarat preşedintele FRŞ, Vlad Ardeleanu.
Richard Rapport, în vârstă de 26 de ani, a obţinut titlul de mare maestru la 13 ani. În 2013 a câştigat Campionatul European de şah rapid, iar în 2017 l-a învins pe campionul mondial Magnus Carlsen la turneul Tata Steel. La sfârşitul lunii martie 2022, Rapport şi-a asigurat primul loc la FIDE Grand Prix de la Belgrad, conform Agerpres.
Jovana Rapport (fostă Vojnovic), soţia lui Richard, este mare maestră din 2009, fiind câştigătoarea Campionatului Feminin al Serbiei în 2014 şi deţine un rating elo de 2.294.
Richard Rapport a participat la primele două etape ale circuitului Grand Chess Tour 2022, clasându-se pe locurile 9-10 (ultimele) la Superbet Chess Classic România şi pe 6 la Superbet Rapid & Blitz Polonia.
Federaţia Română de Şah a demarat procedura de transfer a doi jucători de calibru
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
11

35
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
35

11
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
11

71
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
71

35
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
35

128
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
128

32
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
32

93
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
93

98
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
98

279
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
279

98
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
98

70
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
70

143
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
143

















Comentează