Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a retras oferta de fuziune pentru Renault, acuzând condiţiile politice din Franţa pentru renunţarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
Surse apropiate de Consiliul de Administraţie al Renault au declarat pentru Reuters că Fiat a decis să retragă oferta după ce Franţa a încercat să întârzie decizia privind tranzacţia, pentru a încerca să obţină sprijinul Nissan, partenerul de alianţă al Renault. Oficialii guvernamentali francezi ar fi făcut presiuni pentru ca Nissan să sprijine fuziunea dar şefii companiei nipone au spus că se abţin, adaugă sursele.
Marţi şi miercuri, la reuniunea Board-ului Renault, s-a discutat despre începerea oficială a negocierilor de fuziune cu Fiat Chrysler. Decizia a fost amânată, la solicitarea Guvernului de la Paris. "A devenit clar că, în actualele condiţii politice din Franţa, nu sunt şanse ca o astfel de combinaţie să aibă succes", a anunţat joi dimineaţa FCA.
"Consiliul de Administraţie nu a reuşit să ia o decizie din cauza solicitării exprimate de reprezentanţii statului francez privind amânarea votului pentru o şedinţă ulterioară", se arată în comunicatul Renault.
Producătorul auto italo-american Fiat Chrysler a propus săptămâna trecută o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault. Piaţa de bază a Renault este Europa, dar compania are o prezenţă bună şi în Asia, prin alianţa cu producătorii auto niponi Nissan şi Mitsubishi, în timp ce FCA are o prezenţă puternică în America de Nord şi America Latină.
Guvernul francez, care este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%, a cerut prudenţă în negocierile de fuziune.
"Este nevoie de timp pentru a face lucrurile cum trebuie, este o operaţiune majoră menită să creeze un gigant auto global: nu trebuie să ne pripim", a declarat miercuri ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, la postul BFMTV.
Guvernul de la Paris încearcă să obţină "patru garanţii" din acordul Renault/Fiat, inclusiv protejarea locurilor de muncă franceze, asigurarea unei bune reprezentări a Franţei în Consiliul de Administraţie al noii entităţi şi garantarea faptului că Renault/Fiat va fi lider în dezvoltarea bateriilor pentru vehicule electrice, a declarat Le Maire. Acesta a confirmat că, în cazul realizării tranzacţiei, participaţia deţinută de stat la Renault va scădea la 7,5%, de la 15% în prezent.
Fiat Chrysler discută cu Renault despre acordarea unor dividende speciale şi garanţii mai solide privind locurile de muncă, într-o încercare de a convinge Executivul francez să sprijine propunerea de fuziune între cei doi producători auto, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Anterior, Fiat Chrysler negociase o alianţă cu cel mai mare grup auto francez, PSA, unde Guvernul de la Paris este de asemenea acţionar.
Principalul reprezentant al Franţei în Board, Martin Vial, a declarat că Bruno Le Maire va discuta în weekend şi luni cu oficialii japonezi la Tokyo, după summitul G20, iar un vot ar putea avea loc din nou marţi.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
FCA renunță la fuziunea cu Renault
București
-1°C
Articole Similare

3
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
3

14
Microsoft lansează Copilot Health
14

25
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
25

26
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
26

4.520
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
4.520

43
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
43

54
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
54

51
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
51

18
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
18

47
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
47

39
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
39

31
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
31

4.134
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
4.134

















Comentează