FC Liverpool a înregistrat în sezonul 2020/2021 al doilea an consecutiv cu pierderi financiare, din cauza pandemiei de coronavirus, dar acest lucru nu va descuraja clubul din Premier League să continue cu investiţiile în fotbal şi în afara terenului, transmite AFP, citat de Agerpres.
În exerciţiul financiar care s-a încheiat în mai 2021, în care Liverpool a cucerit primul său titlu după o pauză de 30 ani, clubul englez s-a confruntat cu pierderi brute de 5,75 milioane de euro, mult mai mici însă faţă de cele 55 de milioane de euro din sezonul precedent.
Veniturile clubului au ajuns la peste 580 de milioane de euro, cu 3,6 milioane mai mici decât în sezonul anterior, din cauza scăderii cu 95% a reţetei de la meciuri, majoritatea partidelor având loc cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus.
''Vom continua să investim pe teren şi în afara lui pentru a ne consolida poziţia şi pentru a fi competitivi la cel mai înalt nivel'', a declarat directorul general Andy Hughes.
În acest sezon, Liverpool, antrenată de de Juergen Klopp, ocupă locul doi în Premier League, la doar trei puncte de liderul Manchester City şi va juca duminică finala Cupei Ligii engleze, contra formaţiei Chelsea.
FC Liverpool se confruntă cu pierderi financiare, din cauza pandemiei de coronavirus: Vom continua să investim pe teren pentru a ne consolida poziția
București
11°C
Articole Similare

0
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
0

617
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
617

912
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
912

87
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
87

39
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
39

137
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
137

34
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
34

79
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
79

101
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
101

287
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
287

1.220
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.220

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

49
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
49
















Comentează