FC Hermannstadt i-a cedat, joi, sub formă de împrumut la FCSB pe mijlocaşul David Caiado şi pe vârful de atac Goran Karanovic, potrivit site-ului oficial al clubului sibian.
Tranzacţia s-a realizat în schimbul unei sume importante de bani şi a unor bonusuri de performanţă.
''Pentru că ne pasă de fotbalul românesc, atât pe plan intern, cât şi internaţional, am decis să îi sprijinim pe cei de la FCSB în lupta pentru accederea în fazele superioare din UEFA Europa League. Prin urmare, mijlocaşul David Caiado şi atacantul Goran Karanovic au fost cedaţi astăzi sub formă de împrumut la gruparea bucureşteană, care în câteva ore urmează să joace împotriva celor de la Slovan Liberec în turul 3 de calificare pentru grupele UEL'', transmite clubul sibian în comunicat.
FCSB are nu mai puţin de 15 jucători infectaţi cu coronavirus şi a perfectat câteva transferuri pentru a-şi completa lotul.
Într-o primă fază au fost înregistrate şapte rezultate pozitive la FCSB (Andrei Miron - jucător, Anton Petrea - antrenor principal, Thomas Neubert - preparator fizic, Horea Codorean - preparator fizic, Sorin Cristof - kinetoterapeut, Bogdan Stoica - analist video şi Marius Ianuli - team manager), ulterior au mai fost depistaţi alţi trei fotbalişti (Florin Tănase, Iulian Cristea şi Darius Olaru), apoi au ieşit pozitiv jucătorii Andrei Vlad, Sergiu Buş, Andrei Pandele, Ovidiu Popescu şi Ionuţ Vînă.
Marţi au fost testaţi pozitiv Valentin Creţu, Florinel Coman, Olimpiu Moruţan, Marius Briceag şi Alexandru Buziuc, iar miercuri a ieşit pozitiv şi Dennis Man.
FCSB va întâlni, joi, de la ora 20:30, în prima manşă a turului 3 preliminar al Europa League, pe teren propriu, formaţia Slovan Liberec. Pentru a putea disputa meciul, conform protocolului UEFA, FCSB trebuie să poată înscrie pe foaia oficială de meci 13 jucători valizi, dintre care un portar.
FC Hermannstadt i-a împrumutat pe David Caiado şi Goran Karanovic la FCSB
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

14
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
14

14
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
14

41
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
41

70
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
70

26
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
26

42
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
42

75
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
75

177
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
177

136
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
136

18
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
18

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

24
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
24

30
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
30














Comentează