FC Argeş se impune cu 3-1 în faţa lui Hermannstadt şi urcă pe locul 4

Autor: Diana Pană

Publicat: 06-02-2026 19:17

Article thumbnail

Sursă foto: X

Echipa FC Argeş a învins vineri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Hermannstadt, în etapa a 26-a din Superligă, informează news.ro.

Piteştenii au marcat în minutul 25, prin Rădescu, dar golul a fost anulat pentru că mingea depăşise suprafaţa de joc. Patru minute mai târziu Karo l-a faultat pe Rădescu şi, după verificarea VAR, arbitrul Sebastian Colţescu a acordat cartonaşul roşu, eliminându-l pe sibian. În minutul 31 Bettaieb a deschis scorul, şutând senzaţional, din unghi închis, şi gazdele au intrat cu avantaj minim la vestiare.

Dominarea elevilor lui Bogdan Andone s-a concretizat în minutul 80, prin golul lui Robert Moldoveanu, iar după trei minute Bettaieb a reuşit dubla, iar FC Argeş conducea cu 3-0. Sibienii nu au marcat decât golul de onoare, în minutul 89, prin Sergiu Buş, din pasa lui Politic, care a debutat la Hermannstadt, şi piteştenii s-au impus cu 3-1.

FC Argeş e pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte, în timp ce Hermannstadt nu părăseşte subsolul Superligii, fiind penultima, cu 17 puncte.

FC ARGEŞ: Straton (L. Crăciun 90+1) – Oancea, Tudose, Sadriu, Briceag (Borţa 77) – Raţă, Rober Sierra, I. Rădescu (Manole 90+1) – Y. Pîrvu (Micovschi 71), R. Moldoveanu (Idowu 90+1), Bettaieb. ANTRENOR: Bogdan Andone

HERMANNSTADT: Muţiu – L. Stancu (S. Buş 78), Karo, Ionuţ Stoica, K. Ciubotaru – Ed. Florescu, A. Ivanov (Politic 59), Dr. Albu (Chorbadzhiyski 32) – Afalna (Gjorgjievski 59), A. Chiţu, Neguţ (Zaragry 32). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Cartonaşe galbene: - / Zargary 72

Arbitri: Sebastian Colţescu - Ionel Dumitru, Cristian Ilinca

Arbitri VAR: Ionuţ Coza - Mircea Orbuleţ

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri