Poliţia federală americană (FBI) a monitorizat luni de zile activităţile unor presupuşi spioni ruşi la New York, cu ajutorul unor mici dispozitive de înregistrare ascunse în registre care ar fi conţinut secrete comerciale, potrivit unor documente judiciare, relatează vineri AFP.
Faptele au fost dezvăluite în documente transmise marţi justiţiei de procurorii americani în cazul unui presupus spion rus, Evgheni Buriakov, acuzat că ar fi lucrat pentru Moscova sub acoperirea unui bancher new-yorkez. Procesul lui urmează să înceapă pe 4 aprilie.
Arestat în ianuarie 2015, Evgheni Buriakov, care a pledat nevinovat, este bănuit că ar fi lucrat cu alţi doi presupuşi spioni, unul legat de o misiune comercială a Rusiei şi celălalt de reprezentanţa Rusiei la Naţiunile Unite. Aceştia din urmă, Igor Sporişev şi Victor Podobnâi, beneficiau de imunitate diplomatică şi au putut părăsi Statele Unite.
Din ianuarie până în mai 2013, un agent FBI sub acoperire a adus registre care conţineau analize asupra petrolului şi gazelor naturale în care erau ascunse 'dispozitive de înregistrare plasate în secret', în cadrul întrevederilor cu unul dintre presupuşii spioni ruşi. Agentul i-a spus spionului rus că documentele erau confidenţiale şi că ar fi putut fi concediat dacă este prins, cerându-i să i le înapoi cât mai repede.
Acest lucru a permis FBI să asculte ore de discuţii în care presupuşii spioni primeau instrucţiuni de la Moscova şi trimiteau informaţii SVR, serviciul rus de informaţii externe, potrivit documentelor.
Agentul poliţiei federale a fost abordat de unul dintre ruşi pentru o informaţie privind industria petrolului şi a gazelor naturale în 2012, în schimbul unor bani şi cadouri.
Principalul suspect a devenit Evgheni Buriakov, au declarat oficialii, după ce acesta s-a întâlnit de mai multe ori cu o sursă din cadrul FBI în 2014, sub acoperirea că reprezintă un investitor bogat dispus să construiască cazinouri în Rusia.
Aceasta este prima arestare a unui agent rus sub acoperire din 2010 şi a 10 spioni în regiunea New York-ului. Ei au pledat atunci vinovat şi au făcut obiectul unui schimb de deţinuţi cu Moscova. AGERPRES
FBI ar fi monitorizat luni de zile activităţile unor presupuşi spioni ruşi la New York
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Comisia Europeană deschide o investigație împotriva platformei X
0

8
Blocada asupra internetului din Iran intră în a treia săptămână
8

36
Germania, lovită de ninsori și ploaie înghețată: Traficul a fost dat peste cap
36

17
Etiopia a anunţat sfârşitul epidemiei de febră Marburg
17

26
Spania amână omagiul național pentru victimele tragediei feroviare din Andaluzia
26

99
Ministrul german al apărării îi cere lui Trump să îşi ceară scuze pentru remarcile privind Afganistan: 'Este lipsit de respect să vorbeşti despre morţii aliaţilor tăi în acest fel'
99

93
Ministrul ungar de externe acuză din nou Ucraina de amestec 'direct şi cu neruşinare' în alegerile din Ungaria
93

4.333
Lumea nu este pregătită pentru ce va urma. Noua ordine mondială testează limitele Europei
4.333

54
A început al treilea proces în dosarul uciderii jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale, Martina Kusnirova
54

6.626
Vladimir Putin bate cu pumnul în masă și anunță singurul punct pe care nu-l va negocia cu Ucraina: ”Formula Anchorage” rămâne în picioare
6.626

1.750
ISW atrage atenția: Summitul Trump - Putin din Alaska, exploatat de Moscova pentru propagandă și dezinformare
1.750

36
Fost șef al Comisiei Europene: Relațiile Europa - SUA, la cel mai scăzut nivel din istoria NATO
36

58
Rusia rămâne o amenințare constantă pentru Europa, avertizează președintele Poloniei
58
















Comentează