Favoritul pentru a prelua funcția de ministru al Educației confirmă propunerea: Bolojan s-a dus personal să-l aducă în Guvern

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-12-2025 12:15

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației, iar premierul Ilie Bolojan i-a acceptat acestuia demisia. Acum, marele favorit pentru a prelua portofoliul de la Educație este rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, deputat PNL, cel care a confirmat că i s-a propus această funcție. Pirtea a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan, cel care i-a cerut personal să vină în Guvern.

Marilen Pirtea, marele favorit pentru a deveni noul ministru al Educației

El a subliniat că măsurile din Educație depind de bugetul alocat, iar fără un buget corespunzător, aceste măsuri vor părea mai mult constrângeri decât investiții.

Potrivit acestuia, decizia va fi luată după perioada de sărbători.

'Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (de a deveni ministru al Educației și Cercetării, n.r.) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători. Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educației și Cercetării, care sunt așteptările în ceea ce privește măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educație vor părea mai mult coerciții decât investiții', a afirmat Marilen Pirtea.

Daniel David a demisionat

Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării.

'Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate - 23 decembrie 2024 - 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 - (probabil) 23 decembrie 2025 - și le mulțumesc președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună', a scris Daniel David, pe blogul său.

Potrivit acestuia, motivația retragerii sale prin demisie este 'simplă și nu trebuie construite motivații ascunse' în jurul ei.

Emilia Șercan îl acuză pe Marilen Pirtea de plagiat

Jurnalista Emilia Şercan afirmă, luni seară, că nu crede că premierul Ilie Bolojan l-ar nominaliza pentru funcţia de ministru al Educaţiei pe rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, dacă ar afla despre plagiatele acestuia.

Jurnalista a scris, în 2016, despre mai multe articole ştiinţifice semnate de Marilen Pirtea care prezentau mari suspiciuni de plagiat.

”Eu nu cred că Marilen Pirtea este, într-adevăr, opţiunea premierului Ilie Bolojan pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Poate l-a luat în calcul pentru că nu a ştiut despre plagiatele sale - cu accent pe plural - despre care am scris în 2016 pe PressOne, însă nu cred că ar merge înainte cu această nominalizare dacă ar afla despre acest lucru”, a scris, luni seară, pe Facebook, Emilia Şercan.

Ea crede că, dacă premierul ar face totuşi nominalizarea, s-ar vedea forţat după câteva zile să-l retragă pe Pirtea din funcţie.

”Prin urmare, nu cred că Bolojan ar nominaliza pe cineva pe care s-ar vedea apoi nevoit, peste câteva zile, să îl retragă. Dar, na, complicate sunt căile politicii, iar eu poate cred (prea mult) că Bolojan este un alt tip de politician decât cei cu care ne-am obişnuit”, a mai scris Şercan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri