Un echipaj de jandarmi montani, care se deplasa din Alba Iulia spre Arieşeni, a reuşit să salveze o familie care s-a răsturnat cu autoturismul într-o prăpastie, a informat miercuri Inspectoratul Judeţean de Jandarmi potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, echipajul a observat, în apropiere de Abrud, un bărbat care cerea sprijinul de pe marginea drumului.
Jandarmii au oprit imediat, iar bărbatul le-a povestit că a derapat cu maşina într-o curbă periculoasă şi s-a răsturnat într-o prăpastie, în autoturism aflându-se şi soţia acestuia şi fiica lor.
"Jandarmii au coborât imediat la locul unde se afla familia bărbatului, o zonă foarte greu accesibilă, iar soţia acestuia sângera la braţ şi acuza dureri de cap şi de spate. Maşina era răsturnată iar victimele nu au mai putut găsi telefoanele mobile pentru a solicita sprijin. Jandarmii au apelat serviciul unic de urgenţă 112, iar familia a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale", a precizat Jandarmeria Alba.
Familie răsturnată cu maşina într-o prăpastie, salvată de jandarmii montani din județul Alba
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

241
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
241

862
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
862

699
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
699

5.121
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.121

1.253
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.253

1.440
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.440

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

19
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
19

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.764
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.764

1.078
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.078

4.211
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.211

46
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
46

















Comentează