Fabrică 'fantomă' de ţigări, destructurată în Caraş-Severin: Judecătorii au emis mandate de arestare preventivă

Autor: Liana Ganea

Publicat: 05-03-2026 17:26

Actualizat: 05-03-2026 17:28

Article thumbnail

Sursă foto: Yuri CORTEZ / AFP / Profimedia

Doi cetăţeni ucraineni şi doi români au primit, joi, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, într-un dosar penal de contrabandă şi constituirea unui grup infracţional organizat, deschis de poliţiştii şi procurorii DIICOT Caraş-Severin în cazul fabricii clandestine de ţigarete descoperită de anchetatori la periferia municipiului Timişoara.

"În urma prezentării în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a celor patru persoane reţinute (doi cetăţeni ucraineni şi doi cetăţeni români), a fost dispusă arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin via Agerpres.

Prejudiciul cauzat de funcţionarea ilegală a fabricii de ţigarete a fost estimat la peste un milion de euro, precizează sursa citată.

"Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii ianuarie 2026, pe teritoriul României s-ar fi constituit şi ar fi acţionat, în mod coordonat, un grup infracţional organizat, alcătuit din 20 de persoane (patru cetăţeni ucraineni, un cetăţean italian, trei cetăţeni români, zece cetăţeni moldoveni şi doi cetăţeni belaruşi), specializat în activităţi de producere clandestină de ţigarete şi contrabandă cu ţigarete, în scopul obţinerii de câştiguri mari prin alimentarea pieţei negre a ţigaretelor cu astfel de produse. Din probele administrate până la acest moment, a rezultat faptul că membrii grupului ar fi înfiinţat, în judeţul Timiş, o fabrică ilegală de producere de ţigarete, sub diferite mărci de producător bine cotate, dotată cu o linie de producţie şi o linie de ambalare a ţigaretelor, prejudiciul estimat în cauză depăşind un milion de euro", arată, într-un comunicat, IPJ Caraş-Severin.

În urma unor percheziţii efectuate miercuri poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi de procurorii DIICOT Caraş-Severin, au fost ridicate, printre altele, peste 11,2 milioane de ţigarete şi 7,3 tone de tutun, o linie de producţie şi o alta de ambalare a ţigaretelor.

Cantităţile de ţigarete contrafăcute ar fi fost ambalate şi comercializate en-gros către diferiţi clienţi ai grupării atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care şi cele de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigarete, arăta miercuri, într-un comunicat, IPJ Caraş-Severin.

Google News
Comentează
București
Temperatură7°C
Variabil
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri