Reprezentanţi ai circa zece partide de extremă dreapta din Europa, dintre care unele cunoscute ca fiind neonaziste, s-au reunit duminică în Rusia în cadrul unui forum organizat de o formaţiune pro-Kremlin, pentru a apăra 'valorile tradiţionale' ale familiei şi pentru a critica sancţiunile impuse Moscovei legate de criză ucraineană, relatează AFP.
Circa 150 de membri ai unor mişcări naţionaliste, precum partidele neonaziste grec Zori Aurii şi german NPD, şi partidul bulgar Ataka cunoscut pentru retorica sa violentă împotriva minorităţilor, au discutat despre 'sprijinirea valorilor tradiţionale' ale familiei apărate de preşedintele rus Vladimir Putin, conflictul din Ucraina şi politica 'orgolioasă' a Statelor Unite.
Reuniţi la Sankt Petersburg (nord-vest) la invitaţia partidului Rodina (Patria), participanţii au afirmat că doresc să creeze o mişcare care să servească drept tribună comună împotriva 'ameninţărilor la adresa suveranităţii şi identităţii naţionale'. 'Acest Forum reprezintă prima piatră pentru crearea unei noi lumi pe care suntem obligaţi să o construim', a declarat Fiodor Birukov, membru al formaţiunii Rodina.
Partidele de extremă dreapta şi-au exprimat în ultimele luni susţinerea pentru politica lui Vladimir Putin în criza ucraineană, în opoziţie cu ceea ce ele consideră a fi imperialismul american.
Organizat în apropierea ceremoniei oficiale de la 9 mai din Rusia, care va marca împlinirea a 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei lui Adolf Hilter, o sursă de mândrie imensă pentru ruşi, evenimentul a stârnit proteste din partea opoziţiei liberale la Sankt Petersburg. În timpul războiului, oraşul, pe atunci numit Leningrad, a fost înconjurat de nazişti timp de peste 900 de zile. Mii de persoane au fost ucise de foamete şi bombardamente. AGERPRES
Extrema dreaptă europeană s-a reunit în Rusia
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

27
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
27

32
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
32

1.677
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.677

73
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
73

4.937
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.937

7.140
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
7.140

91
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
91

8.013
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.013

4.406
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.406

36
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
36

3.225
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.225

11.035
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.035

2.211
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.211

















Comentează