O puternică explozie a avut loc marţi dimineaţa lângă un post de securitate din centrul Adenului, al doilea oraş din Yemen, soldându-se cu mai mulţi morţi şi răniţi, potrivit unei surse a poliţiei, informează AFP, conform agerpres.ro.
Martori au relatat că s-a produs o puternică explozie, urmată de tiruri, şi două clădiri au fost avariate.
Potrivit unei surse de securitate, la originea deflagraţiei s-a aflat o maşină plină cu explozivi, iar explozia a fost comandată de la distanţă. O altă sursă a evocat un kamikaze la bordul unui vehicul.
Conform unor surse, bilanţul este de zece morţi, ceea ce nu a putut fi verificat deocamdată.
Postul de securitate este ocupat de forţele yemenite antrenate de Emiratele Arabe Unite (EAU), unul dintre pilonii coaliţiei sub comandament saudit care intervine în Yemen.
Yemenul este de ani de zile scena unui război în care forţele guvernamentale, care au fost alungate în septembrie 2014 din capitala Sanaa, luptă împotriva rebelilor houthi, proveniţi din minoritatea zaidită (ramură a şiismului), foarte prezentă în nord, şi susţinuţi de Iranul şiit. În martie 2015, guvernul yemenit al preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi a primit susţinerea unei coaliţii militare de ţări musulmane predominant sunite şi condusă de Arabia Saudită. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conflictul din Yemen s-a soldat cu peste 8.650 de morţi şi circa 58.600 de răniţi, dintre care numeroşi civili.
Explozie puternică lângă un post de securitate în Yemen, soldată cu morți și răniți
București
0°C
Articole Similare

2
Socialiștii lui Sánchez sfidează sondajele și termină pe locul doi în alegerile regionale din Spania
2

1.173
Prima putere nucleară care ia în calcul chemarea lui Donald Trump împotriva Iranului
1.173

1.475
Mesajul lui Trump panichează piețele - Prețul petrolului a explodat
1.475

60
Donald Trump, presat să menţină restricţiile împotriva producătorilor auto chinezi
60

86
Trump acuză Iranul că foloseşte inteligenţa artificială ca „armă de dezinformare”
86

307
Factura războiului revine pe masă: Nawrocki cere Germaniei despăgubiri uriașe
307

1.212
Povestea care pare imposibilă: cum a ajuns cel mai mic soldat din istorie erou al forțelor speciale americane
1.212

71
Socialistul Emmanuel Grégoire conduce cursa pentru Primăria Parisului
71

1.319
Washington Post: Trump vorbește despre victorie, dar Iranul încă ține războiul în șah
1.319

4.348
Informații explozive: noul lider suprem al Iranului ar fi fost transportat, pe ascuns, la Moscova pentru îngrijiri medicale
4.348

1.234
Regulă fără precedent în Germania: prețurile la benzină pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz
1.234

984
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
984

1.216
Netanyahu ironizează zvonurile despre moartea sa: „Facem lucruri pe care nu le pot împărtăși în acest moment”
1.216
















Comentează