Proiectul prin care urmează să se identifice bariere administrative în calea iniţiativei economice private, "Comprehensive redesign of the licensing system in Romania", realizat de Consiliul Concurenţei în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, a fost lansat marţi, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
La această lansare a participat şi premierul Ludovic Orban, care a spus că de foarte multe ori mediul de afaceri a fost tratat "de pe poziţii de forţă" prin reglementările adoptate.
"Acest proiect este în favoarea dezvoltării, un proiect prin care să se identifice bariere administrative în calea iniţiativei economice private, bariere care pot să izvorască din reglementări sau din obişnuinţe, cutume, care există în interiorul entităţilor publice. (...) Moştenim o situaţie care trebuie schimbată în bine, în care mediul de afaceri a fost tratat de multe ori de pe poziţii de forţă prin reglementările care au fost adoptate fără niciun fel de consultare, fără niciun fel de timp necesar pentru a permite companiilor să se adapteze la aceste reglementări, reglementări care de multe ori au creat perturbări majore în diferite domenii de activitate şi au afectat negativ foarte multe afaceri în România", a declarat premierul.
El a menţionat că în prezent durează mai puţin înregistrarea firmelor la Registrul Comerţului, dar societăţile care merg să obţină certificat de plătitor de TVA nu au nicio garanţie că îl primesc şi nu ştiu ce trebuie să facă pentru a îndeplini condiţiile pentru a primi acest certificat.
"Problema cea mai mare pe care o avem este clar legată de numărul prea mare de avize, licenţe, autorizaţii şi alte categorii de permise acordate de administraţie. Pe de o parte e numărul foarte mare, pe de altă parte faptul că nu există nicio reglementare internă în instituţiile care eliberează aceste autorizaţii privitor la viteza de obţinere a acestora, adică suntem la bunul plan şi la cheremul unor conducători de instituţii sau unor funcţionari care se mişcă cu încetinitorul. (...) Sunt convins că acest proiect va identifica, practic, pe toate filierele, interacţiunile între mediul de afaceri şi instituţii publice. Toate aceste proceduri trebuie analizate şi văzut care sunt necesare, iar cele care nu sunt necesare trebuie eliminate. Cele care sunt necesare trebuie să se deruleze în nişte termene rezonabile şi care să permită întreprinzătorului, dacă nu i se rezolvă problema în termenul solicitat, să poată să meargă în continuare înainte, considerându-se că de fapt i-a fost aprobată cererea", a menţionat premierul.
Orban a mai spus că trebuie restructurate instituţiile de control, dar şi "filozofia controlului", pentru că sunt consumaţi foarte mulţi bani, timp şi energie de către întreprinzători tocmai pentru a răspunde diferitelor controale venite din instituţiile publice.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat la rândul său că proiectul poate să aducă beneficii economiei româneşti şi se încadrează în intenţiile Guvernului. El a menţionat că proiectul este primul finanţat de DigiReform şi al doilea pe care Consiliul Concurenţei îl organizează cu OECD.
"Primul proiect nu a cuprins toată economia, s-a uitat pe câteva sectoare, trei sectoare selectate (...) pe ideea că aceste schimbări pot să genereze un impact puternic în economie Şi în acele sectoare, experţii OECD, împreună cu experţii noştri şi cu cei din ministere, au încercat să identifice obstacolele care împiedică buna funcţionare a pieţei. Avem avantajul, fiind al doilea proiect, că putem să învăţăm din lucrurile care au mers bine şi lucrurile care au mers mai puţin bine. În primul proiect s-au identificat peste 200 de măsuri care afectau, repet, buna funcţionare a pieţei în sectoarele selectate. Sectoarele selectate erau procesarea alimentelor, transportul de mărfuri şi construcţiile (...), deci materialele de construcţii şi procedurile de licitaţii pentru construcţii", a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a precizat că, de la finalizarea proiectului, în 2016, s-a reuşit implementarea unei treimi din cele peste 200 de măsuri, adăugând că una dintre cele mai vizibile a fost crearea Consiliului de Supraveghere Navală, la recomandarea OECD.
"Deci, cam o treime le-am implementat, o treime sunt teoretic în curs de implementare şi am discutat, deja, cu domnul prim-ministru că vom veni cu un memorandum în Guvern prin care să explicăm care este stadiul acestor măsuri şi ce se poate face în perioada imediat următoare şi o treime sunt contestate de ministere", a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a subliniat că este o formulă prin care pot fi generate câştiguri mari pentru economia românească.
"OECD a estimat că primul proiect implementat complet ar genera beneficii de peste 400 de milioane de euro pe an", a mai spus şeful Consiliului Concurenţei.
Proiectul "Comprehensive redesign of the licensing system in Romania" este realizat de Consiliul Concurenţei în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.
Guvernul a lansat proiectul prin care se vor identifica barierele administrative în calea iniţiativei economice private
București
9°C
Articole Similare

187
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
187

76
Mihai Fifor cere plecarea premierului Ilie Bolojan: „Guvernarea a devenit un blocaj permanent”
76

1.921
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.921

1.090
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.090

1.219
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.219

7.749
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
7.749

2.815
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.815

2.263
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
2.263

2.511
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
2.511

1.793
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.793

355
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
355

1.770
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.770

733
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
733

















Comentează