Reducerea ratei dobânzilor pare să stimuleze mai mult decât economia, economiştii de la Banca Angliei (BoE) susţinând că un număr suplimentar de 14.500 de bebeluşi s-au născut în 2009 după ce banca centrală a redus dobânda de politică monetară în contextul crizei financiare globale, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Doi cercetători de la BoE, Fergus Cumming şi Lisa Dettling, au vrut să vadă dacă deciziile băncii centrale au o influenţă asupra familiilor care se gândesc sau nu să aibă un copil. Ipoteza de la care au plecat cei doi cercetători a fost aceea că fiecare reducere a dobânzii de bază cu un punct procentual are drept efect o creştere cu 5% a ratei natalităţii în rândul familiilor care plătesc credite ipotecare cu dobânzi variabile, care cresc sau scad în funcţie de modul în care evoluează dobânda Băncii Angliei.
"În medie, pentru Marea Britanie, o reducere cu un punct procentual a dobânzii de politică monetară a condus la majorarea ratei natalităţii cu 2%", susţin cei doi cercetători într-un studiu publicat vineri.
În contrast însă cu Marea Britanie, rata natalităţii din SUA a scăzut în perioada analizată de cei doi cercetători, care au legat această evoluţie de predominanţa creditelor ipotecare cu dobândă fixă în SUA şi impactul scăderii preţurilor la proprietăţile imobiliare.
"Analiza noastră comparativă cu SUA sugerează că, dacă mai multe familii ar fi putut obţine dobânzi mai reduse la credite, SUA ar fi putut să nu înregistreze un fenomen atât de sever de declin al natalităţii ("baby bust") în perioada Marii Recesiuni", susţin cei doi cercetători de la Banca Angliei.
Explicație indedită de la Banca Angliei - Dobânzile reduse stimulează natalitatea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

705
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
705

18
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
18

602
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
602

47
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
47

46
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
46

759
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
759

1.820
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.820

2.397
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.397

1.259
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.259

90
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
90

839
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
839

3.862
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.862

3.335
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.335
















Comentează