Experţi ai Naţiunilor Unite au demascat o misiune secretă a unor forţe occidentale în Libia, relevă un document confidenţial citat luni de dpa, potrivit Agerpres.
Cel puţin 20 de persoane din Australia, Franţa, Malta, Africa de Sud, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii ar fi fost implicaţi în respectiva misiune de susţinere în favoarea puternicului lider militar libian Khalifa Haftar.
Misiunea ar fi constat în a opri nave turceşti de aprovizionare aflate în drum spre oraşul Tripoli de pe coasta Mediteranei şi în a intercepta livrări de arme destinate forţelor opoziţiei.
În Libia are loc un conflict între forţele guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
Mareşalul Khalifa Haftar - acuzat de rivali că doreşte să instaureze o nouă dictatură militară în Libia - este susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de sprijinul Turciei. Turcia susţine guvernul libian de la Tripoli sprijinit de ONU şi a semnat un acord maritim cu acesta. De asemenea, a trimis personal militar de formare şi echipamente pentru a ajuta în lupta împotriva forţelor din estul ţării conduse de Haftar.
ONU a documentat prezenţa de mercenari străini în Libia şi a avertizat că embargoul asupra livrărilor de arme către această ţară a fost încălcat în repetate rânduri, armele venind din mai multe regiuni, inclusiv Turcia.
Potrivit informaţiilor obţinute de dpa despre misiunea recent descoperită, în aceasta ar fi fost implicate şase elicoptere militare provenite din Africa de Sud şi două ambarcaţiuni militare provenite din Malta, în vara lui 2019.
Documentul la care a avut acces dpa evocă mai multe companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite ca fiind principalele responsabile, dar nu menţionează şi clienţii acestora.
Presupusa misiune secretă a fost oricum abandonată din motive necunoscute, după numai câteva zile, şi nu există deocamdată indicii că ar fi avut loc vreun atac cu concursul respectivelor echipamente.
EAU sunt considerate un important susţinător al mareşalului Haftar în războiul civil din Libia.
Experţi ai ONU au demascat o misiune secretă a unor forţe occidentale în Libia
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

204
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
204

438
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
438

311
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
311

501
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
501

639
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
639

58
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
58

1.119
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.119

741
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
741

2.362
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.362

46
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
46

68
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
68

5.804
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.804

1.903
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.903
















Comentează