Horst Teltschik, consilier timp de mai mulţi ani pe probleme de politică externă al fostului cancelar german Helmut Kohl, a respins fără echivoc declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin despre o pretinsă promisiune făcută de NATO Moscovei la încheierea Războiului Rece, potrivit căreia Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre Est, relatează Deutsche Welle în limba rusă.
În conferinţa sa de presă comună cu premierul Ungariei, Viktor Orban, la Moscova, preşedintele Vladimir Putin a declarat la 1 februarie că NATO a "minţit" Rusia, promiţându-i să nu se extindă spre Est, conform agenţiei de presă oficiale TASS, informează Agerpres.
Teltschik subliniază - într-un interviu acordat miercuri postului de radio citat şi preluat masiv în ultimele 48 de ore de numeroase media ucrainene - că a participat la toate negocierile dintre şeful guvernului german şi fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi ministrul său de externe, Eduard Şevardnadze.
"În nicio etapă a negocierilor nu au existat promisiuni sau discuţii despre extinderea NATO", subliniază fostul consilier al lui Kohl.
"Singura condiţie de partea sovietică a fost ca, după reunificarea Germaniei, să nu existe niciun fel de trupe NATO, ci doar ale Bundeswehr-ului şi niciun fel de instalaţii ale Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG). Şi această condiţie este respectată", a declarat Horst Teltschik, insistând că alte promisiuni nu au mai fost făcute.
Cererea Kremlinului ca NATO să nu se mai extindă spre Est este inacceptabilă şi preşedintele rus ştie acest lucru, consideră el. "Un stat suveran - în accepţiunea noastră, un stat democratic - decide singur dacă doreşte să se alăture unei alianţe şi căreia anume", adaugă fostul demnitar german.
Anterior, Pavel Palajcenko, traducătorul lui Mihail Gorbaciov, în prezent şef al Departamentului pentru relaţii internaţionale şi relaţii cu presa în cadrul Fundaţiei Gorbaciov, infirmase şi el existenţa unor astfel de promisiuni într-o intervenţie la postul televiziunii publice ruse Rossia-24.
Palajcenko nu este un obişnuit al canalelor media oficiale ruse, el fiind invitat să comenteze în legătură cu declaraţiile diverşilor demnitari de la Moscova despre încălcarea de către NATO a promisiunii care i-ar fi fost făcută lui Gorbaciov că nu se va extinde în estul Europei.
După ce fostul traducător a insistat că această problemă nici măcar nu s-a discutat, întrucât la începutul anilor '90 nu se vorbea despre o extindere a Alianţei Nord-Atlantice - pe vremea discuţiilor lui Gorbaciov cu Occidentul exista încă Pactul de la Varşovia şi nimeni nu prevedea în acel moment destrămarea acestuia - moderatorul i-a mulţumit pentru comentariu trecând brusc la alt subiect, conform imaginilor difuzate de Rossia-24.
Ex-consilierul cancelarului Kohl a calificat actualele tensiuni legate de Ucraina ca fiind "foarte grave", întrucât orice incident poate duce la o escaladare majoră. Când forţele celor două tabere sunt poziţionate atât de aproape unele de altele ca în acest moment riscul unui incident neintenţionat este foarte ridicat, de aceea prima sarcină este de a se ajunge la o dezangajare mai mare de ambele părţi, spune el.
O posibilă invazie a Rusiei în Ucraina va însemna sfârşitul gazoductului Nord Stream 2, se declară convins Teltschik. "Dacă se ajunge la o agresiune militară, acest proiect nu va supravieţui", mai adaugă el.
Pe fondul crizei legate de Ucraina, o serie de lideri occidentali au dat deja de înţeles Moscovei că, în cazul în care Rusia invadează ţara vecină, gazoductul Nord Stream 2 va fi supus sancţiunilor.
Expert german de nivel înalt distruge principalul argument al lui Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

152
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
152

190
Google Maps se schimbă radical: Apar facilități care nu existau până acum
190

199
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
199

213
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
213

766
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
766

236
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
236

1.982
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.982

498
ANM anunță zile neobișnuit de calde, dar și o schimbare a vremii - Prognoza meteo pentru weekend și începutul săptămânii viitoare
498

1.065
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.065

682
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
682

1.315
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.315

5.012
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.012

1.291
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.291

















Comentează