În 1954, omul de știință sovietic Vladimir Demikhov a realizat „cea mai controversată operație experimentală a secolului XX”. Demikhov a fost un pionier al chirurgiei cardiace. Însă, din cauza altor „interese” neobișnuite, acest lucru este rar menționat.
Dacă nu te-ai uitat niciodată la un câine și nu te-ai întrebat dacă „ar mai încăpea un al doilea cap acolo”, felicitări: nu ești Vladimir Demikhov, savant sovietic și pionier al transplantului de organe, care probabil ar fi fost amintit astăzi pentru munca sa revoluționară în transplanturile de inimă și plămâni, dacă nu ar fi existat experimentele sale cu „câini cu două capete”.
Demikhov s-a născut la 18 iulie 1916, într-o familie de țărani din Yarizenskaia, un sat din regiunea Voronej, Rusia. A fost crescut de mama sa după moartea tatălui în timpul Războiului Civil Rus, iar aceasta s-a asigurat că el și cei doi frați ai săi primesc o educație bună. Deși trebuie privite cu scepticism astfel de povești când apar în jurul unor personaje… „interesante” precum Demikhov, se pare că interesul său pentru o biologie neobișnuită a apărut încă din copilărie.
„Legenda spune că, la vârsta de 13 ani, Volodia (Vladimir) Demikhov a fost surprins de cuvintele unui șofer care schimba o roată după ce mașina trecuse peste un cui – acesta a spus că o mașină poate fi reparată simplu, prin înlocuirea unei piese stricate”, explică un studiu despre Demikhov.
„Poate chiar atunci Volodia s-a gândit că și animalele pot fi vindecate prin schimbarea unor părți ale corpului. La scurt timp, mama sa l-a prins cu un cuțit în mână, încercând să deschidă pieptul cățelului familiei pentru a vedea cum funcționează inima.”
În 1934, a început studiile de biologie la Universitatea de Stat din Voronej, unde s-a remarcat rapid. În 1937, a proiectat primul prototip de inimă artificială totală din istorie. Dispozitivul era prea mare pentru a fi introdus în cavitatea toracică a unui câine – animalul pe care Demikhov își efectua majoritatea experimentelor de avangardă (și adesea profund neetice) – însă reușea să mențină subiecții în viață timp de aproximativ cinci ore.
„Dispozitivul era format din două pompe cu diafragmă alăturate, funcționând ca cei doi ventriculi ai inimii, iar dimensiunea sa era aproape identică cu cea a inimii unui câine”, continuă studiul. „Două canule venoase erau conectate la atrii, iar două canule arteriale la aortă și artera pulmonară.”
Demikhov vedea un potențial enorm în aceste dispozitive și credea că, într-o zi, ar putea fi folosite pentru a menține pacienții în viață în timp ce așteaptă un donator de organe. Munca sa a fost însă întreruptă de război, perioadă în care a lucrat ca patolog și expert criminalist, deși nu avea diplomă medicală.
După război, și-a reluat cercetările, realizând, printre altele, primul transplant inimă-plămân reușit la un mamifer.
La 29 iulie 1953, a devenit prima persoană care a efectuat cu succes o operație de bypass coronarian, câinele supraviețuind încă doi ani după intervenție.
După ce am trecut de realizările remarcabile, ajungem la experimentul său cel mai controversat, neetic și memorabil. La 24 februarie 1954, Demikhov a efectuat primul transplant de cap, luând jumătatea superioară a corpului unui câine mic și transplantând-o pe corpul unui câine mai mare.
„Operația a durat trei ore. După alte trei ore, odată cu creșterea treptată a numărului de reflexe, capul transplantat a început să clipească, să deschidă gura, să-și miște limba, să muște degetul experimentatorului, urechea câinelui-gazdă și cearșaful cu care era acoperit”, explică traducerea unui studiu rusesc.
„Când colțurile gurii erau umezite cu apă, capul începea să se lingă; când i se punea o batistă umedă în gură, începea să o sugă; apoi bea apă adusă la bot, își mișca labele, devenea agitat și chiar mânca carne. Somnul său avea loc independent de starea de veghe a câinelui-gazdă.”
Primele intervenții nu au fost foarte reușite, dar Demikhov a continuat timp de cinci ani, reușind să prelungească supraviețuirea câinilor până la 29 de zile. În loc de laude pentru performanța tehnică, reacțiile colegilor săi s-au concentrat mai ales pe aspectul: „Ce faci TU câinilor?!”.
„Transplantul de cap realizat de Demikhov a fost, probabil, cea mai controversată operație experimentală a secolului XX. A stârnit valuri de indignare în mediile medicale, iar Demikhov – ale cărui experimente erau oricum o țintă ușoară a criticilor – a fost acuzat că este un șarlatan”, se arată într-un studiu. „De ce a realizat transplanturi de cap? Nu va exista niciodată o aplicație clinică a acestei proceduri, sub nicio formă.”
Savantul sovietic nu ar fi fost singurul care a încercat astfel de experimente. Când vestea transplantului a ajuns în afara Uniunii Sovietice, în 1962, chirurgul cardiac sud-african Christiaan Barnard ar fi ieșit furios dintr-o încăpere, spunând: „Dacă rușii pot face asta, putem și noi”, înainte de a lua doi câini și a-i combina într-unul singur, care a supraviețuit două zile.
La finalul vieții, deși a rămas sărac, Demikhov a primit recunoaștere pentru munca sa cu adevărat revoluționară în domeniul transplanturilor și al chirurgiei cardiace, câștigând mai multe premii. Dacă nu ar fi dezvoltat o pasiune pentru combinarea câinilor, poate că astăzi ar fi fost amintit fără a fi urmat de replica: „da, dar vorbim totuși despre capete de câini”.
Comentează