Conducerea Inspecţiei Judiciare (IJ) a discutat, joi, cu experţii Comisiei Europene (CE), aflaţi în misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), despre preconizatele modificări ale legilor Justiţiei.
Potrivit unui anunţ postat, vineri, pe pagina de Facebook a IJ, întâlnirea dintre cele două părţi a avut loc la sediul Inspecţiei Judiciare, iar discuţiile au vizat în principal modificările care se preconizează a fi aduse legilor Justiţiei, dar şi impactul pe care acestea îl vor avea asupra activităţii IJ.
Experții Comisiei Europene au ajuns și la Inspecția Judiciară. Discuții CRUCIALE despre legile justiției
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

123
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
123

729
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
729

552
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
552

946
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
946

2.144
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
2.144

2.148
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.148

845
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
845

2.185
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.185

1.501
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.501

2.333
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.333

3.221
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
3.221

1.524
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.524

2.892
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.892















Comentează