Evoluţii financiar-bancare şi bursiere - Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-12-2025 18:05

Article thumbnail

Sursă foto: Leung Cho Pan / Panthermedia / Profimedia

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere, chiar dacă Departamentul american al Comerţului a anunţat că economia SUA a înregistrat în trimestrul trei din 2025 cel mai rapid ritm de creşterii din ultimii doi ani, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,13%, ajungând la valoarea de 48.299,87 puncte, în scădere cu 62,81 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.


Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,07%, ajungând la valoarea de 6.873,80 puncte, în scădere cu 4,69 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,09%, ajungând la valoarea de 23.407,70 puncte, în scădere cu 21,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,08%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 9.873,44 puncte, în creştere cu 7,47 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,05%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 24.297,04 puncte, în creştere cu 13,07 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,22%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 8.103,24 puncte, în scădere cu 17,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Tokyo - Bursa japoneză a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,02%, pe fondul deprecierii yenului, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 50.412,87 puncte, în creştere cu 10,48 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,28%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 4.117,32 puncte, în creştere cu 11,29 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de marţi în creştere cu 0,07%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.919,98 puncte, în creştere cu 2,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,11%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 25.774,14 puncte, în scădere cu 27,63 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,62%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 4.638,97 puncte, în creştere cu 28,68 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri