Şeful de stat bolivian Evo Morales a denunţat greva generală declanşată miercuri în ţara sa la apelul opoziţiei, comparând-o cu "o lovitură de stat", în primele lui declaraţii publice după alegerile prezidenţiale de duminică, informează AFP potrivit Agerpres.
"Un proces de lovitură de stat este în curs (...). Dreapta s-a pregătit, cu susţinere internaţională, pentru o lovitură de stat", a declarat în faţa presei liderul socialist, după declanşarea unei greve generale la iniţiativa organizaţiilor societăţii civile apropiate de opoziţie.
"Până în prezent, am suportat, în mod umil, pentru a evita violenţele. Noi nu ne-am confruntat şi nu vom intra într-o confruntare", a continuat Morales. "Însă vreau să îndemn poporul bolivian să se mobilizeze în mod paşnic şi în cadrul Constituţiei pentru a apăra democraţia", a spus Evo Morales, care a decretat "stare de urgenţă".
"Cum se manifestă lovitura de stat? Nelăsând să aibă loc numărarea buletinelor de vot, incendiind structuri de stat, precum tribunale electorale departamentale, ameninţând sedii de campanie (ale partidului puterii)", a adăugat el.
"Sunt aproape totalmente sigur că, împreună cu votul din zonele rurale, noi vom câştiga din primul tur" al alegerilor prezidenţiale, a mai spus Morales.
După primele rezultate parţiale, duminică seara, care lăsau să se întrevadă un al doilea tur inedit între Evo Morales şi centristul Carlos Mesa, noi rezultate difuzate luni de autoritatea electorală au atribuit practic victoria actualului şef al statului, suscitând suspiciuni de fraudă în rândul opoziţiei şi printre observatorii internaţionali.
Evo Morales compară greva generală declanşată miercuri cu o lovitură de stat
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

0
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
0

206
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
206

783
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
783

51
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
51

2.726
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.726

3.554
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.554

2.893
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.893

86
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
86

4.670
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.670

95
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
95

3.318
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.318

124
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
124

1.722
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.722

















Comentează