Evenimentul cultural "E vremea Carnavalului! Lunea Curată - Kathara Deftera" - sâmbătă, la Muzeul Satului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-02-2026 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: Zile și Nopți

Cea de-a XVI-a ediţie a evenimentului cultural "E vremea Carnavalului! Lunea Curată - Kathara Deftera", organizat de Uniunea Elenă din România, se va desfăşura, sâmbătă, începând cu ora 11:00, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului transmis, marţi, AGERPRES, evenimentului i se vor alătura şi reprezentanţi ai altor minorităţi naţionale: Uniunea Bulgară din Banat - România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Forumul Democrat German, Asociaţia Italienilor din România Ro.As.It.

În fiecare an, conform obiceiului, carnavalul, numit Apokries, renaşte în Grecia şi în toate comunităţile elene din întreaga lume, la final organizându-se "Lunea cea Curată" - cu excursii de o zi, bunătăţi de post şi muzică tradiţională.

Carnavalul, promovat de Uniunea Elenă din România prin proiectul "E vremea Carnavalului! Lunea Curată", are loc în perioada de dinaintea intrării în postul Paştelui, în care se organizează activităţi distractive şi petreceri cu mâncare multă şi apetisantă, cu muzică şi dansuri, dar, mai ales, cu costume vesele care umplu străzile şi locurile publice din întreaga Grecie, precizează sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri