Bill şi Melinda Gates, care au divorţat în august, s-au reîntâlnit în acest sfârşit de săptămână la New York la nunta fiicei lor cea mare, Jennifer, cu omul de afaceri egiptean, Nayel Nassar, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Mândrii, părinţii au defilat alături de fiica lor la ceremonie şi la petrecerea care a avut loc sâmbătă 16 octombrie la ferma North Salem, în valoare de 16 milioane de dolari, pe care i-au dăruit-o lui Jennifer când a absolvit Medicina şi care în ultimele două săptămâni a fost amplu transformată pentru a găzdui acest eveniment.
Pentru festivitate s-au ridicat pe gazon mai multe instalaţii cu pereţi din sticlă, decoraţi cu hortensii şi alte plante.
Structura principală de formă circulară semăna cu o grădină botanică, a informat duminică ziarul New York Post, care în ultimele zile a publicat mai multe imagini de la pregătirea festivităţilor. Potrivit informaţiilor, soţii Gates ar fi cheltuit 2 milioane de dolari pentru a pregăti nunta de vis a fiicei lor cea mare.
Jennifer şi Nayel Nassar şi-au rostit jurămintele de credinţă vineri seară, într-o ceremonie musulmană care s-a desfăşurat înaintea nunţii care a avut loc sâmbătă, şi la care au participat peste 300 de invitaţi. Formaţia Coldplay şi cântăreţul de muzică folk Harry Hudson au fost invitaţi să cânte la nuntă.
Jennifer, care practică echitaţia la fel ca şi soţul său, a purtat o rochie de mireasă din dantelă, cu mâneci lungi, creată de designerul Vera Wang. Ea i-a rugat pe Bill şi Melinda - care au divorţat vara aceasta după 27 de ani de căsătorie - să o conducă împreună la altar.
Mireasa a fost surprinsă de paparazzi alături de mire şi de domnişoarele sale de onoare, care au purtat rochii lungi de culoare verde. Jennifer a avut părul prins la spate, o rochie lungă şi vaporoasă şi un buchet de flori albe asortat.
Jennifer şi Nayel formează un cuplu din anul 2017. Ea a anunţat logodna în anul 2020, când a postat pe Instagram o fotografie realizată în timp ce Nassar o cerea în căsătorie, într-o vacanţă la schi.
Mirele, în vârstă de 30 de ani, este om de afaceri, campion de echitaţie la sărituri peste obstacole şi absolvent al Universităţii Standford. S-a născut la Chicago, dar şi-a petrecut copilăria în Kuweit, unde părinţii săi deţin o firmă de design şi arhitectură. În 2009, s-a mutat cu familia în California, iar averea lui este estimată la 100 de milioane de dolari.
Jennifer, 25 de ani, este cea mai mare dintre cei trei copii ai cuplului Bill şi Melinda Gates. Mai are o soră pe nume Phoebe Adele Gates, de 19 ani, şi un frate pe nume Rory John Gates, în vârstă de 23 de ani.
Eveniment la New York - Fiica lui Bill Gates s-a căsătorit într-o ceremonie musulmană
Explorează subiectul
Articole Similare

61
VIDEO Arafat, despre achizițiile programului SAFE: "O parte importantă va fi realizată în România. Sunt unele care nu pot fi realizate"
61

209
VIDEO Radu Miruță anunță ce se întâmplă cu militarii americani care ar urma să vină în România: Nu am primit notificare oficială
209

200
VIDEO Ministrul Apărării revine cu explicații suplimentare cu privire la declarația despre Ceaușescu: „N-am avut cea mai fericită exprimare”
200

975
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
975

1.757
Ultimă oră - Coaliția amână angajarea răspunderii pe reforma administrației (surse)
1.757

1.484
VIDEO Radu Miruță explodează pe tema pensionărilor în masă din MApN: E nevoie să îi stimulăm financiar
1.484

1.757
Detaliu șocant în tragedia de la Crans-Montana: Un român a renovat barul care a ars, patronul refuză să-i dea numele
1.757

872
VIDEO Radu Miruță le răspunde contestatarilor SAFE printr-un atac la fostele guvernări: Am arătat că se poate. Guvernele ce au fost au picat din a livra foarte repede
872

2.374
Ședință extraordinară de guvern în format hibrid la Palatul Victoria
2.374

5.684
Ședință cu scântei în coaliție! PSD și UDMR l-au contrat dur pe Ilie Bolojan, care a vrut să separe reforma administrației de relansarea economică
5.684

3.303
Dosar exploziv: 'Agent sub acoperire' fictiv, plătit ani de zile din bani publici. Legături cu Plahotniuc și exponenții Puterii
3.303

1.863
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
1.863

1.374
Fostul senator Marius Isăilă care a fost acuzat că a vrut să-i dea mită lui Ionuț Moșteanu rămâne sub control judiciar
1.374

















Comentează