O nouă ediţie a evenimentului "Gusturi şi tradiţii DE BIHOR" va avea loc sâmbătă şi duminică în Oradea, în parcul Muzeului Ţării Crişurilor, cu intrare liberă şi, în premieră, în acest an va fi organizat şi în alte oraşe, în octombrie, a informat, într-un comunicat, Consiliul Judeţean (CJ) Bihor.
"Gusturi şi tradiţii DE BIHOR este proiectul prin care aducem împreună bucătăria bihoreană, producătorii locali, meşteşugarii şi artiştii din judeţ. Este felul nostru de a pune în valoare munca oamenilor şi identitatea Bihorului, cu respect pentru tradiţie şi cu gândul la dezvoltarea locală. Începând din acest an am extins în judeţ acest concept. În iulie a fost prima ediţie în Ştei, urmează prima ediţie din Beiuş şi Marghita, în octombrie", a declarat, citat în comunicat, preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
În cele două zile, în intervalul orar 13:00 - 21:30, vizitatorii pot să cumpere legume şi fructe de la producători locali, pot să achiziţioneze obiecte de la meşteri populari şi pot să guste preparate culinare tradiţionale incluse în volumul "Reţete tradiţionale de Bihor".
Produsele care pot fi cumpărate
Printre produsele care vor putea fi cumpărate de vizitatori: plăcintă pe fer, plăcintă ca la Beiuş, plăcintă ţărănească (pancove), zacuscă de pitoance şi ciuperci champignon, supă de gulaş, gulaş de fasole, tocăniţă de pui cu găluşte, sarmale cu păsat, loşte cu curechi (tăiţei cu varză), varză cu carne (toroş), tocană de unghii de porc, papricaş de pui cu găluşte, moşocoarne (plăcintă cu prune), scoverzi (clătite).
Reţetele care vor fi preparate pot fi găsite în volumul "Reţete tradiţionale de Bihor", disponibil şi online: https://www.cjbihor.ro/wp-content/uploads/2021/02/Retete-Traditionale-DEBIHOR-RO.pdf
În fiecare dintre cele două zile este organizat şi un program artistic, în cursul serii, între orele 18:30 şi 20:00. Sâmbătă, vor urca pe scenă Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" din Oradea, Ansamblul folcloric slovac "Datelinka" şi Ansamblul folcloric maghiar "Zajgo" din Săcueni.
Duminică, în faţa publicului vor evolua Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca, Ansamblul folcloric "Floarea Barcăului" din Marghita, Ansamblul folcloric din Măgeşti şi Ansamblul folcloric "Lioara" din Oradea.
Evenimentul "Gusturi şi tradiţii DE BIHOR" a ajuns la a treia ediţie în acest an şi este organizat de Consiliul Judeţean Bihor, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea Complex Muzeal, susţinut de Visit Oradea, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor", Teatrul "Regina Maria" Oradea şi Asociaţia "Valea Ierului".


































Comentează