Un deţinut a murit electrocutat încercând să evadeze dintr-o închisoare din sudul Thailandei în noaptea de Crăciun, a anunţat poliţia thailandeză marţi, informează AFP preluată de Agerpres.
"Un responsabil a găsit trupul lui pe zidul închisorii, înalt de şase metri, după ce (deţinutul) s-a electrocutat", a declarat colonelul Wanchai Palawan de la poliţia districtului Chaiya, unde se află închisoarea.
Alţi doi deţinuţi alături de care victima a decis să evadeze au reuşit să treacă de sistemul electric fără a-l atinge. Unul dintre ei a fost prins foarte repede, fracturându-şi braţul în cădere, în timp ce altul a fost prins abia peste câteva ore.
Închisorile din Thailanda sunt echipate toate cu un sistem de garduri electrice de înaltă tensiune, ca mijloc pentru prevenirea tentativelor de evadare. DE asemenea, în Thailanda închisorile sunt foarte aglomerate, în special din cauza legislaţiei antidrog foarte dure, care îi condamnă la termene de detenţie foarte mari pe micii traficanţi, printre care numeroase femei. Cei trei bărbaţi care au încercat să evadeze în noaptea de Crăciun erau toţi închişi pentru droguri.
Thailanda se numără printre ţările care menţin pedeapsa cu moartea, însă din 2009 ea a pus în aplicare o singură execuţie, în iunie anul acesta.
Evadare cu final tragic în Thailanda - Un deținut a murit electrocutat în timp ce încerca să fugă din închisoare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

237
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
237

238
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
238

113
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
113

482
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
482

40
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
40

768
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
768

58
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
58

1.278
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.278

695
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
695

1.834
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.834

1.197
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.197

2.048
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.048

2.568
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.568















Comentează