Poetul şi preotul nicaraguan Ernesto Cardenal a decedat duminică la vârsta de 95 de ani, în Managua, în urma unor probleme cardiace şi renale, a anunţat o rudă apropiată, citată de Reuters.
Cardenal, critic fervent al preşedintelui nicaraguan Daniel Ortega, a fost suspendat de Biserica Catolică timp de peste trei decenii din cauza activismului său politic.
''A murit astăzi. A plecat într-o pace absolută; nu a suferit'', a declarat pentru AFP Luz Marina Acosta, colaboratoarea sa de peste 40 de ani.
Preotul, internat de miercuri, a murit în urma unui stop cardiac. "A murit ca o mică pasăre, s-a stins puţin câte puţin", a precizat Acosta.
Preşedintele Daniel Ortega, care a fost tovarăşul său în sânul Frontului Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN) în timpul Revoluţiei, a declarat trei zile de doliu naţional în Nicaragua.
Guvernul "se va alătura ceremoniilor de mulţumire şi rămas-bun dedicate acestui frate nicaraguan", a indicat Executivul într-o declaraţie.
Născut la 20 ianuarie 1925 la Granada, în apropierea capitalei Managua, Ernesto Cardenal a fost hirotonit preot trapist în 1965, după ce a studiat filosofia şi literatura în Statele Unite şi Mexic.
A fost una dintre principalele voci ale Teologiei Eliberării, o mişcare socială izvorâtă din Biserica Catolică, nuanţată de marxism şi dezvoltată în America Latină în anii 1970, notează AFP. A participat la Revoluţia Sandinistă care, în 1979, a avut ca rezultat căderea regimului autoritar al lui Anastasio Somoza.
În Memoriile sale, Cardenal a afirmat că viaţa sa a fost întotdeauna ''ghidată de Dumnezeu'', care i-a oferit inspiraţia de a deveni ''revoluţionar cu mult înainte de apariţia FSLN'' în 1961.
Devenit ministru al Culturii în primul guvern al FSLN, el a fost mustrat public de Ioan Paul al II-lea pe aeroportul Managua, în 1983, în timpul unei vizite oficiale. Papa polonez a refuzat binecuvântarea preotului-ministru, îngenuncheat în faţa lui şi, cu un deget ridicat imperios, i-a cerut ''să se împace întâi cu Biserica''.
Doi ani mai târziu, preotul nu şi-a părăsit funcţia politică, iar papa l-a suspendat ''a divinis''.
Suspendarea a fost ridicată de Papa Francisc în februarie 2019. Ernesto Cardenal a primit atunci euharistia din mâinile nunţiului apostolic, pe patul de spital unde era tratat pentru probleme renale.
Ernesto Cardenal l-a acuzat pe Daniel Ortega că a trădat idealurile revoluţionare pentru a rămâne la putere şi a părăsit FSLN în 1994.
De câteva ori s-a apropiat de Premiul Nobel pentru Literatură, fără a-l obţine însă. A fost autorul mai multor lucrări poetice, precum ''Hora Cero'' sau ''Oracion por Marilyn Monroe y otros poemas''. A fost tradus în aproximativ douăzeci de limbi. Cea mai cunoscută carte a sa rămâne ''El Evangelio de Solentiname'', scrisă în sânul unei celebre comunităţi creştine trapiste, pe care a fondat-o în 1966, la începutul carierei sale preoţeşti, în Insulele Solentiname.
În acest arhipelag, situat în mijlocul lacului Nicaragua (Cocibolca), preotul, a cărui beretă neagră de gherilă şi cămaşă de bumbac au devenit în Nicaragua sinonimul simplităţii, va fi incinerat şi îngropat sâmbătă, după înmormântarea de marţi, la Managua, notează AFP.
Ernesto Cardenal, preot și important opozant a preşedintelui nicaraguan Daniel Ortega, a murit la vârsta de 95 de ani
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

4
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
4

7
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
7

18
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
18

14
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
14

14
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
14

11
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
11

7
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
7

7
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
7

13
Astronomii au dezvăluit adevărata mărime a Superroiului galactic Vela, ascuns în spatele Căii Lactee (studiu)
13

15
Scriitoarea suedeză Margareta Magnusson, autoarea unui bestseller despre "curăţenia morţii", a decedat la 92 de ani
15

7
O tibie de mari dimensiuni, descoperită în New Mexico, aparţine unei rude a lui T-rex (studiu)
7

13
Trupa britanică Humour concertează în premieră la Bucureşti, pe 17 martie
13

23
Debut editorial al solistului Trupei Hara, Flavius Buzilă, cu povestiri adevărate transpuse cu umor şi autoironie
23

















Comentează