Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că nu va da înapoi în privinţa achiziţiei de rachete ruseşti S-400, în pofida avertismentelor emise de SUA, transmit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
'Există o anumită măsură pe care am luat-o, există un acord (cu Rusia). Suntem hotărâţi. Nu poate fi vorba să dăm înapoi', a declarat preşedintele Erdogan, citat de agenţia Anadolu.
Adresându-se reporterilor înaintea rugăciunii de dimineaţă, Erdogan a precizat că oferta americană privind vânzarea de rachete Patriot nu a fost la fel de bună precum cea a Rusiei.
Intenţia Ankarei de a cumpăra sistemul de apărare antiaeriană S-400 constituie o sursă majoră de fricţiuni între Turcia şi SUA, aliaţi în cadrul NATO.
Livrarea rachetelor ruseşti ar putea avea loc în această vară şi precipita represalii dure din partea SUA.
Subiectul s-a aflat în centrul unei discuţii telefonice miercurea trecută între preşedintele turc şi omologul său american, Donald Trump. Erdogan a reiterat propunerea avansată în aprilie a unui 'grup de lucru comun'.
Cei doi lideri se vor reîntâlni în marja summitului G20 de la sfârşitul lunii, în Japonia, pentru o ultimă tentativă de găsire a unei soluţii.
'Dacă va merge până la capăt cu recepţionarea sistemelor S-400, Turcia va plăti foarte scump', a avertizat miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, ameninţând din nou cu suspendarea vânzării de avioane F-35 şi, mai ales, cu impunerea de sancţiuni 'foarte dure' împotriva Ankarei.
A doua zi, Kathryn Wheelbarger, secretar adjunct interimar pentru securitate internaţională la Pentagon, a declarat în cadrul Atlantic Council de la Washington, că 'finalizarea acestei tranzacţii va fi devastatoare' pentru programul F-35 şi pentru 'interoperabilitatea Turciei cu NATO'.
Kathryn Wheelbarger a menţionat că administraţia Trump nu doreşte să impună sancţiuni Turciei pentru această achiziţie, dar că ar putea fi obligată de către Congres.
Turcia vrea, prin achiziţia acestor sisteme, să-şi asigure sprijinul Rusiei împotriva rebelilor kurzi de-al lungul frontierei sale cu Siria, a explicat Kathryn Wheelbarger. Ea a avertizat însă Turcia că Rusia nu este un partener de încredere pe termen lung, nu furnizează mentenanţă sau suport în cadrul vânzărilor militare, încercând doar să submineze coeziunea NATO
Erdogan rămâne își păstrează poziția - Nu va da înapoi în privinţa achiziţiei de rachete ruseşti S-400
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Kommersant: Ministerul rus al Finanțelor propune legalizarea cazinourilor online în Rusia
6

3.708
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
3.708

4.012
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
4.012

5.041
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
5.041

75
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
75

3.508
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
3.508

88
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
88

1.317
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.317

1.324
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.324

54
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
54

2.649
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.649

3.220
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
3.220

4.343
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
4.343

















Comentează