Un tribunal turc a decis marţi menţinerea în detenţie preventivă a omului de afaceri şi filantropului Osman Kavala, încarcerat de doi ani, instanţa ignorând astfel o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a-l elibera, transmite AFP potrivit Agerpres.
După o nouă audiere ţinută la Silivri, lângă Istanbul, tribunalul a respins încă o dată cererea lui Osman Kavala de a fi pus în libertate, şi a amânat procesul pentru data de 28 ianuarie.
Audierea de marţi a fost prima după ce, la 10 decembrie, CEDO a cerut 'eliberarea imediată' a lui Kavala, constatând, 'dincolo de orice îndoială rezonabilă, că măsurile' luate împotriva acestuia vizau 'reducerea sa la tăcere şi, odată cu el, a tuturor apărătorilor drepturilor omului'.
Osman Kavala, o figură cunoscută a cercurilor intelectuale în Europa, este acuzat împreună cu alte 15 persoane de 'tentativă de răsturnare a guvernului', pentru susţinerea unei mişcări antiguvernamentale în 2013.
Kavala este acuzat că a finanţat această mişcare împotriva actualului preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, pe atunci prim-ministru.
Cei 16 inculpaţi, care riscă închisoare pe viaţă, denunţă o 'vânătoare de vrăjitoare' şi afirmă că nu există 'nicio urmă de dovadă' în sprijinul acuzaţiilor
Erdogan ignoră CEDO - Omul de afaceri şi filantropul Osman Kavala, menţinut în detenţie
București
9°C
Articole Similare

20
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
20

1.128
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
1.128

1.119
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.119

2.347
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.347

86
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
86

8.577
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
8.577

4.225
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.225

950
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
950

1.464
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.464

8.819
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.819

75
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
75

109
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
109

55
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
55
















Comentează