Procurorii turci au ordonat arestarea a 532 de suspecţi, printre care 459 de militari activi, în cadrul unei operaţiuni care îi vizează pe susţinători ai mişcării predicatorului Fethullah Gülen, acuzat de orchestrarea puciului eşuat din vara lui 2016, transmite luni Reuters, preluând o ştire a agenţiei Anadolu.
Ancheta, în desfăşurare în 62 de provincii, face parte dintr-o amplă operaţiune de reprimare a reţelei lui Gülen.
Mai mult de 250 de persoane au fost ucise în timpul puciului eşuat din iulie 2016, în care predicatorul, aflat în exil în SUA, neagă orice implicare.
Potrivit Anadolu, procurorii din Istanbul au ordonat arestarea a 258 de suspecţi, printre care se află şi ofiţeri activi: patru colonei, un locotenent-colonel, nouă maiori şi 24 căpitani.
La Izmir, în vestul ţării, parchetul a dispus 274 de arestări, majoritatea tot din rândul cadrelor militare active.
În urma puciului eşuat, în jur de 80.000 de persoane au fost arestate şi inculpate, iar circa 150.000 de funcţionari civili şi militari au fost demişi sau suspendaţi din funcţii. Mai mult de 20.000 de militari au fost excluşi din rândul armatei.
Erdogan contiunuă epurările în rândul armate la cinci an de la lovitura de stat eșuată - Procurorii au ordonat sute de noi arestări
Articole Similare

572
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
572

680
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
680

22
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
22

592
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
592

24
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
24

2.100
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.100

24
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
24

74
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
74

1.331
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.331

2.183
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.183

2.295
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.295

2.112
Politolog rus, teorie matematică privind refuzul de unire între România și Moldova: „Ar perturba echilibrul actual”
2.112

1.550
Bătălia pentru Pokrovsk - Presiunea rusă scade, Ucraina rezistă
1.550

















Comentează