Autorităţile turce au dispus arestarea a 275 de persoane, în principal personal militar, pentru presupuse legături cu reţeaua condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că a organizat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, transmite Reuters, care citează surse din poliţie şi servicii de securitate şi presa turcă potrivit Agerpres.
După evenimentele din 15 iulie 2016, soldate cu 250 de decese, autorităţile de la Ankara au lansat o amplă campanie de reprimare a susţinătorilor lui Gulen. Clericul musulman, care trăieşte din 1999 într-un autoexil în SUA, a negat orice implicare.
Operaţiunea poliţiei a fost coordonată din oraşul Izmir (vestul Turciei) şi a vizat persoane din 22 de provincii. Poliţia a reţinut deja 145 dintre suspecţi.
Într-o operaţiune separată, poliţia turcă a arestat 16 militari în oraşul Diyarbakir, din sud-estul ţării.
Agenţia de presă Anadolu a menţionat că poliţia a reţinut 25 de suspecţi din forţele aeriene şi că au fost emise mandate de arestare pentru opt membri ai jandarmeriei, printre care un colonel.
Aliaţii occidentali ai Turciei au criticat amploarea ripostei autorităţilor turce după puciul eşuat din vara lui 2016, în timp ce Ankara a susţinut că măsurile sunt un răspuns necesar la ameninţările pentru securitatea ţării.
În ultimii ani, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat susţinătorii lui Fethullah Gulen că vor să creeze un ''stat paralel'' prin infiltrarea în poliţie, sistemul judiciar, armată şi alte instituţii de stat.
De la tentativa de lovitură de stat, 80.000 au fost plasaţi în arest preventiv şi aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi alte categorii au fost destituiţi sau suspendaţi.
Erdogan continuă vânătoarea la 4 ani de la tentativa de lovitură de stat - Încă 275 de persoane au fost arestate
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

74
Trump anunță că nu vrea acum o întâlnire cu liderul chinez Xi Jinping
74

13
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, spitalizat pentru o bronhopneumonie bacteriană, a părăsit secţia de terapie intensivă
13

242
Dezvăluri despre modul în care se comportă Prințul William cu Kate Middleton atunci când nu sunt filmați
242

318
Care este bilanțul soldaților americani răniți în timpul războiului dintre SUA și Israel cu Iranul
318

477
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a declarat că vrea bani și tehnologie în schimbul ajutorului acordat țărilor din Orientul Mijlociu pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene
477

1.863
Gestul de ultim moment al liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, i-ar fi salvat viața în bombardamentele din Teheran
1.863

435
Țara vecină dă bani șoferilor pentru carburanți, din cauza creșterii prețurilor. Ajutorul financiar va fi oferit atâta vreme cât va fi nevoie
435

710
Când se termină războiul cu Iranul? Începutul lunii aprilie ar putea fi un moment decisiv (Bloomberg)
710

2.448
VIDEO Donald Trump s-a răzgândit. SUA dețin suficient petrol, nu mai au nevoie de Strâmtoarea Ormuz: 'Nici nu are trebui să fim acolo'
2.448

29
Oficial ONU: În Venezuela se practică în continuare tortura şi detenţia ilegală
29

72
În timp ce economiile mondiale tremură, oamenii lui Donald Trump se grăbesc să anunțe încheierea războiului cu Iran în câteva săptămâni
72

879
FOTO Alarmă la Ierusalim: Resturi de rachete au căzut în apropierea locurilor sfinte
879

56
CENTCOM: Aproape 200 de militari americani au fost răniţi până în prezent în războiul cu Iranul
56
















Comentează