Compania aeriană British Airways a anunţat vineri că analizează posibilitatea vânzării clădirii care găzduieşte sediul său central, în condiţiile în care trecerea la munca de acasă în perioada pandemiei a redus nevoia unor spaţii de birouri atât de mari, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Posibila vânzare a complexului de clădiri Waterside, amplasat în apropierea aeroportului Heathrow, care adăposteşte şi sediul central al IAG, firma mamă a British Airways, ar putea consolida situaţia financiară a companiei aeriene, care a fost afectată de criza COVID-19. Clădirea a fost terminată în 1998 şi a costat 200 de milioane de lire sterline (279 milioane de dolari).
Viitorul pe termen lung al clădirii Waterside era oricum pus sub semnul întrebării, având în vedere că va trebui demolată dacă proiectul privind extinderea aeroportului Heathrow va demara.
Trecerea la munca de acasă de-a lungul ultimului an a determinat deja unele dintre cele mai mari companii din Marea Britanie să îşi modifice strategiile cu privire la spaţiile de birouri. Astfel, grupul bancar Lloyds a anunţat că îşi va reduse spaţiile de birouri cu 20% pe parcursul următorilor trei ani, iar rivalul HSBC mizează pe o reducere de 40%.
Într-un comunicat de presă, British Airways a informat că multora din angajaţii săi le place să lucreze de acasă, iar în viitor va adopta un regim flexibil de lucru de acasă şi de la birou. "Ne-am restructurat afacerile pentru a ieşi din criză şi acum ne gândim dacă mai avem nevoie de un sediu central atât de mare", a informat un purtător de cuvânt de la BA.
Pentru a supravieţui pandemiei, British Airways a redus masiv costurile în 2020, renunţând la peste 10.000 de angajaţi. În prezent, BA are aproximativ 30.000 de angajaţi, din care majoritatea nu lucrează în birou ci sunt piloţi, personal însoţitor, ingineri şi personal din cadrul aeroporturilor.
La finele anului trecut, British Airways a încercat să strângă bani inclusiv din vânzarea mai multor mii de obiecte din inventar, de la cărucioare pentru băuturi şi veselă destinată pasagerilor de la clasa business până la papuci şi prosoape. Anterior, British Airways a scos la licitaţie o parte din operele de artă din birourile sale, inclusiv o lucrare a lui Bridget Riley în valoare de peste un milion de lire sterline.
Epoca muncii de la birou a trecut - British Airways intenționează să-și vândă sediul central
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.017
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.017

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.013
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.013

14
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
14

25
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
25

2.712
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.712

2.669
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.669

4.246
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.246

34
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
34

959
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
959

2.879
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.879

1.658
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.658

2.038
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.038
















Comentează