În Europa trebuie adoptată o "abordare comună" pentru a tempera creşterea preţurilor energiei, au cerut marţi Franţa, Grecia, Republica Cehă, Spania şi România, în contextul în care tarifele au crescut puternic în ultimele luni, notează AFP, citată de Agerpres.
În faţa creşterilor "considerabile" ale preţurilor la gaz şi energie, ţările europene trebuie să stabilească un "set de instrumente de reglementare" pentru a coordona răspunsurile naţionale, au solicitat aceste cinci ţări într-un comunicat. Miniştrii economiei şi finanţelor din zona euro s-au întâlnit de luni la Luxemburg pentru a discuta în special despre această explozie a preţurilor. "Piaţa gazului trebuie să fie analizată pentru a înţelege de ce contractele actuale s-au dovedit insuficiente. Ar trebui să stabilim reguli comune privind stocarea gazului pentru a nivela şi atenua creşterea preţurilor", au subliniat miniştrii.
În ceea ce priveşte energia electrică, "trebuie să reformăm piaţa angro", au reclamat ei. "Trebuie îmbunătăţită pentru a face o legătură mai bună între preţul plătit de consumatori şi costul mediu de producţie a energiei electrice în fiecare mix naţional", potrivit documentului.
Ţările UE ar trebui, de asemenea, să se concentreze pe diversificarea aprovizionării lor cu energie şi pe "reducerea dependenţei europene de ţările exportatoare de gaz cât mai curând posibil", au subliniat cei cinci miniştri.
Bruxelles a anunţat la 22 septembrie că este pregătit să valideze "măsuri temporare" ale statelor Uniunii Europene în faţa creşterii puternice a preţurilor. Comisia urmează să publice în zilele următoare un ghid propunând acţiuni care trebuie întreprinse în faţa acestei situaţii. Acest subiect va fi, de asemenea, abordat în cadrul unui summit al şefilor de stat sau de guvern din UE la 21 şi 22 octombrie.
Energie - Cinci țări, printre care și România, cer o abordare europeană
Articole Similare

2.629
Flagelul violenței extreme în rândul minorilor români scapă de sub control: Atacuri grave comise în Austria și Germania
2.629

8.649
Scandal uriaș în Marea Britanie: Români acuzați de 'escrocherie la scară industrială'; parlamentarii cer anchetă pentru fraude universitare de 13 miliarde de lire
8.649

97
Oana Țoiu merge la Londra pentru întâlniri cu oficialii britanici și cu românii din Regat
97

5.185
Afacerist român, găsit mort în munți după două săptămâni de la dispariție: Trupul, descoperit într-o zonă sălbatică din Italia
5.185

1.956
Atenţionare de călătorie: Germania - zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza condiţiilor meteo
1.956

2.186
Român din Germania, creierul unei mega-rețele internaționale de hoți de SUV-uri: Cum ajungeau în containere spre Asia, după ce erau 'săltate'
2.186

3.440
Au furat 'aur cu aripi' de peste 2 milioane de euro: Condamnări-record la închisoare pentru românii din dosarul 'campionilor dispăruți' și despăgubiri uriașe
3.440

6.023
VIDEO Moment viral în limba română, în direct la o televiziune spaniolă: Fotbalist celebru, 'nimicit' de cuvintele românești
6.023

1.169
Români ademeniți cu joburi și transformați în cerșetori în Atena: Mega-rețea, anihilată în Grecia
1.169

13.235
Alarmă în Europa, se schimbă ierarhia: Țara cu peste un milion de români devine 'cea mai rea țară din Europa'
13.235

35
Romania Opens Honorary Consulate in Grenada to Strengthen Bilateral Relations
35

1.651
Inginer român, mort după ce a fost strivit de o placă de metal, într-o fabrică din Milano; alt român, în stare critică
1.651

1.551
Anchetă de securitate majoră: Român arestat pentru atacuri asupra navelor militare. Suspiciuni de sabotaj în Marina Germană
1.551

















Comentează