Enel SpA a anunţat finalizarea vânzării subsidiarei sale din Rusia, ieşind din această ţară, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Cea mai mare companie europeană de utilităţi şi-a vândut întreaga participaţie deţinută la PJSC Enel Russia firmei Lukoil şi fondului de investiţii Gazprombank-Frezia, pentru aproximativ 137 milioane de euro.
Tranzacţia ar urma să aibă efecte pozitive asupra datoriei nete a Enel de aproximativ 610 milioane de euro şi un impact negativ asupra profitului net raportat de aproximativ 1,3 miliarde de euro.
Efectul contabil de 1,3 miliarde de euro nu va avea niciun impact asupra rezultatelor economice obişnuite, a precizat într-un comunicat Enel.
În septembrie, preşedintele Vladimir Putin a emis un decret prin care a autorizat Enel să vândă participaţia majoritară deţinută la PJSC Enel Russia.
Enel are în Rusia două parcuri eoliene şi trei centrale electrice pe bază de gaze, iar în martie a anunţat că explorează opţiunile privind aceste active, după invadarea Ucrainei.
Enel va ieşi de pe piaţa din Rusia, în urma finalizării procesului de vânzare a subsidiarei sale către Lukoil. La cât se ridică tranzacția
București
13°C
Articole Similare

544
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
544

1.132
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.132

6.717
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
6.717

54
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
54

93
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
93

43
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
43

2.683
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.683

2.320
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.320

2.312
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.312

115
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
115

3.340
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
3.340

268
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
268

32
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
32
















Comentează