Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va mai rămâne câteva zile în spital unde se simte confortabil şi răspunde la tratament, a anunţat marţi Palatul Buckingham, în timp ce fiul său, prinţul Edward, a declarat pentru Sky News că ducele de Edinburgh se simte "mult mai bine", relatează Reuters potrivit Agerpres.
"Ducele de Edinburgh rămâne la King Edward VII Hospital (o unitate privată din Londra - n.a.) unde primeşte îngrijiri medicale pentru o infecţie. El se simte confortabil şi răspunde la tratament, însă va mai sta în spital câteva zile", a anunţat Palatul Buckingham într-un comunicat.
Prinţul Edward a declarat pentru Sky News că tatăl său, în vârstă de 99 de ani, este "mult mai bine" şi că "aşteaptă cu nerăbdare" externarea.
Edward a declarat râzând că tatăl său este "doar puţin" frustrat că se află în spital. "Te poţi uita la ceas de atâtea ori şi pereţii sunt atât de interesanţi", a adăugat el.
"Am primit nişte mesaje minunate de la tot felul de oameni şi apreciem cu adevărat acest lucru, la fel şi el", a mai spus prinţul Edward.
Regina, în vârstă de 94 de ani, a rămas la castelul Windsor, reşedinţă situată în vestul Londrei, unde cuplul regal a stat pe perioada lockdownului impus de pandemia de COVID-19.
Atât regina, cât şi prinţul au primit prima doză de vaccin împotriva coronavirusului, iar afecţiunea ducelui nu are legătură cu boala COVID-19, potrivit Reuters.
Emoții la Palatul Buckingham - Prinţul Philip rămâne internat în spital
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează