Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri că a vorbit în prealabil cu premierul Japoniei în legătură cu condiţiile de detenţie ale fostului preşedinte al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"I-am spus de câteva ori premierului Shinzo Abe că ancheta şi condiţiile de detenţie ale lui Carlos Ghosn nu îmi par să fie satisfăcătoare", le-a declarat jurnaliştilor şeful statului francez.
Săptămâna trecută, Ghosn a spus că a fost tratat cu brutalitate de procurorii din Tokyo şi că este victima unei conspiraţii urzite de producătorul auto Nissan pentru a forţa înlăturarea sa.
Carlos Ghosn a ajuns pe 30 decembrie 2019 la Beirut. El este bănuit că a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul internaţional din Kansai, în apropiere de Osaka, de unde a mers până la Istanbul, iar de acolo a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.
Urmărit pentru infracţiuni financiare, Ghosn era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare. Arestul său la domiciliu prevedea condiţii stricte şi interdicţia de a părăsi ţara în aşteptarea procesului său.
Avocatul francez al fostului patron al Renault, Carlos Ghosn, a transmis Guvernului de la Tokyo că autorităţile japoneze nu au reuşit să asigure organizarea unui proces corect care să respecte drepturile universale ale clientului său.
Avocatul Francois Zimeray a spus că procurorii japonezi trebuie să demonstreze că Ghosn este vinovat.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
Emmanuel Macron susţine că şi-a exprimat temerile privind detenţia lui Carlos Ghosn
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

85
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
85

246
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
246

358
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
358

39
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
39

858
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
858

610
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
610

2.028
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.028

38
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
38

56
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
56

5.487
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.487

1.826
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.826

3.127
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
3.127

3.678
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.678
















Comentează