Preşedintele francez, Emmanuel Macron, nu doreşte să se exprime public şi să dea "lecţii" Chinei în privinţa drepturilor omului pentru că ar fi "absolut ineficient", a pledat el cu ocazia vizitei sale de stat la Beijing, relatează AFP, conform agerpres.ro.
"Există diferenţe între noi care sunt legate de istoria noastră, de filosofiile noastre profunde, de natura societăţilor noastre", a explicat preşedintele francez marţi seară în cursul unei declaraţii comune alături de omologul său chinez, Xi Jinping.
"Mă pot distra dând lecţii Chinei când vorbesc cu presa franceză. Asta s-a făcut de multe ori, nu are niciun rezultat", a afirmat el ulterior în faţa jurnaliştilor cu prilejul vizitei la o galerie de artă din Beijing.
Chestiunea drepturilor omului va fi abordată de Emmanuel Macron în privat în cursul vizitei sale, dăduse asigurări Palatul Elysee înainte de plecarea în China. Preşedintele francez a refuzat să vorbească public despre acest subiect.
"Este absolut ineficient. Cred în diplomaţia respectului reciproc, trebuie să lucrăm pe termen lung", a subliniat el.
Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) i-a solicitat lui Emmanuel Macron să îi ceară "public" preşedintelui Xi Jinping evoluţii în acest dosar. HRW a amintit în special cazul lui Liu Xia, văduva laureatului Premiului Nobel pentru Pace Liu Xiaobo, în arest la domiciliu fără să fie pusă vreodată oficial sub acuzare.
Preşedintele francez a fost interpelat, de asemenea, de Congresul Mondial Uighur, o organizaţie de exilaţi ai unei minorităţi chineze musulmane, dintre care o parte se plânge de discriminări religioase, sociale şi economice. O aripă radicalizată a comis în ultimii ani mai multe atentate sângeroase. Beijingul impune măsuri drastice de securitate în regiunea Xinjiang (nord-vest), unde trăiesc majoritatea uighurilor.
Emmanuel Macron a confirmat, totuşi, că a abordat dosarul drepturilor omului în cursul vizitei sale.
"Am evocat aceste preocupări cu preşedintele Xi Jinping. Ştie că ele există în Europa, în special în privinţa libertăţilor şi drepturilor universale. Ştiu că pentru el este un subiect important", a mai spus şeful statului francez alături de omologul său.
"Sunt discuţii, nu în faţa jurnaliştilor, nu deschis, ci în privat, care pot fi utile şi da rezultate. Eu le favorizez pe acestea", a dat el asigurări în faţa presei.
Emmanuel Macron nu doreşte să se exprime public şi să dea 'lecţii' Chinei în privinţa drepturilor omului
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
0

745
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
745

934
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
934

2.122
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.122

84
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
84

8.081
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
8.081

4.066
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.066

930
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
930

1.453
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.453

8.703
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.703

74
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
74

108
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
108

54
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
54
















Comentează