Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat din nou la telefon duminică seară cu omologul său american, Joe Biden, în cadrul consultărilor sale înainte de a se întâlni luni cu Vladimir Putin privind criza ruso-ucraineană, a anunţat preşedinţia Franţei, notează AFP.
Acest convorbire telefonică de 40 de minute s-a înscris într-o "logică de coordonare", potrivit Palatului Elysee, înainte de vizita preşedintelui francez la Moscova şi apoi, marţi, la Kiev, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, informează Agerpres.
Emmanuel Macron a indicat că va "discuta despre condiţiile detensionării" la frontiera cu Ucraina, unde occidentalii acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în vederea unei potenţiale invazii, ceea ce Rusia neagă, afirmând că doreşte numai să îşi garanteze securitatea.
În cursul weekendului, şeful statului francez a discutat cu premierul britanic, Boris Johnson, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi liderii celor trei ţări baltice, preşedintele lituanian, Gitana Nauseda, şi premierii leton, Krisjanis Karins, şi eston, Kaja Kallas.
El a mai vorbit la telefon cu Joe Biden marţi, cei doi preşedinţi afirmând "sprijinul lor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei" şi angajându-se să rămână "în strâns contact" în această problemă, potrivit Casei Albe.
"Ei au convenit să vorbească din nou în curând", a precizat duminică Palatul Elysee.
"Trebuie să fim foarte realişti", a declarat Emmanuel Macron pentru săptămânalul JDD. "Nu vom obţine gesturi unilaterale" din partea Rusiei, "dar este esenţial să evităm o deteriorare a situaţiei înainte de a construi mecanisme şi gesturi de încredere reciprocă", a spus el.
Emmanuel Macron a luat lumină de la Casa Albă, înainte de a se întâlni cu Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

784
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
784

2.246
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
2.246

837
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
837

3.787
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
3.787

3.434
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
3.434

3.653
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
3.653

8.298
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
8.298

3.242
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.242

3.889
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
3.889

68
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
68

13.529
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
13.529

2.168
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.168

163
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
163
















Comentează