Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis luni summitul One Planet dedicat biodiversităţii care are drept scop relansarea negocierilor vizând o mai bună protecţie a naturii, suspendate ca urmare a epidemiei de COVID-19, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Viitorul nostru şi cel al planetei noastre depind de ceea ce facem aici şi acum", a insistat preşedintele Emmanuel Macron de la Palatul Elysee, unde au fost prezenţi unii participanţi la summit, ceilalţi intervenind prin videoconferinţă.
"A începe anul 2021 cu acest summit One Planet este foarte important, deoarece este anul reconcilierii tuturor provocărilor noastre", cu Congresul mondial al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), a 15-a reuniune a Convenţiei ONU privind diversitatea biologică (COP15), COP26 pentru climă, COP împotriva deşertificării, a continuat Emmanuel Macron, care apără ideea unui "summit al tuturor COP".
La nivel internaţional, niciunul dintre obiectivele stabilite pentru ultimul deceniu în ceea ce priveşte protecţia biodiversităţii nu a fost atins, a reamintit el.
"Trebuie să ne confruntăm cu acest eşec, nu să plângem drama (...) doar pentru a ne accelera acţiunea cu lucruri foarte concrete şi o urmărire realistă a acestora", a mai spus preşedintele francez.
Summitul se concentrează pe patru teme: protecţia ecosistemelor terestre şi marine; promovarea agro-ecologiei; mobilizarea finanţării; legătura dintre defrişări, conservarea speciilor şi sănătatea umană. Urmează să aibă intervenţii aproximativ treizeci de personalităţi.
După criza COVID-19, care ilustrează pericolele perturbării mediului, "nu putem reveni la vechea normalitate", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prin videoconferinţă.
"Pe măsură ce virusul continuă să se răspândească, părţile trebuie să găsească noi modalităţi de discuţii, să intensifice schimburile şi să lucreze în aceeaşi direcţie pentru a accelera negocierile" în vederea reuniunii COP15 privind biodiversitatea care va avea loc anul acesta la Kunming, în China, a afirmat la rândul său vicepremierul chinez Han Zheng.
"One Planet Summit" a fost lansat de Franţa, Banca Mondială şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Până în prezent, s-au desfăşurat întruniri la Paris, în 2017, New York, în 2018 şi Nairobi, în 2019. Scopul este accelerarea implementării Acordului de la Paris privind Clima.
Summit-ul One Planet era programat să se desfăşoare anul trecut în portul Marseille, din sudul Franţei, dar a fost amânat din cauza pandemiei.
Emmanuel Macron a deschis summitul One Planet, consacrat biodiversităţii
Explorează subiectul
Articole Similare

365
VIDEO SUA lovesc din nou în Pacific - Bilanțul a ajuns la 104 morți
365

10
Donald Trump semnează bugetul pentru apărare: 1.000 de miliarde de dolari
10

46
Schema care i-a reușit de peste 100 de ori s-a terminat la spital: Român în stare critică, după o 'intrare' eșuată într-un restaurant din Spania
46

11
Paradox în Rusia: se bea mai puțin, dar vânzările de pastile pentru mahmureală au explodat
11

12
China dezvoltă un sistem de viziune termică 4K inspirat de vederea șerpilor
12

24
Cum e viața acolo unde frigul îngheață totul. Oamenii poartă haine speciale, magazinele nu au frigidere, iar orașul e pur și simplu înghețat
24

1.036
Pe cifre: Venezuela e cea mai bogată țară din lume la petrol – o comparație cu SUA / Americanii spun că ofensiva lor în zonă n-are legătură cu asta
1.036

2.462
Viktor Orban amenință cu scoaterea Ungariei din UE: nu trebuie să facem parte dintr-un imperiu
2.462

4.423
VIDEO „Ce prostie!” - Vladimir Putin, scos din „sărite” la conferința de presă / Întrebarea de care e sătul liderul de la Kremlin
4.423

2.708
De unde scoate România 1,8 miliarde EURO pentru Ucraina? Liderii UE convin asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro, dar fără a utiliza activele rusești înghețate
2.708

25
Mecanismul de monitorizare pentru Liban - Reprezentanţi civili şi militari ai Libanului şi Israelului au participat la o nouă reuniune
25

3.040
Scandalul care zdruncină scaunul lui Viktor Orban cu patru luni înainte de alegeri
3.040

300
VIDEO Ucraina anunță că a lovit pentru prima dată un petrolier al "flotei fantomă" ruse în Mediterana, cu drone
300

















Comentează