Decizia liderilor Uniunii Europene (UE) de a emite o datorie comună pentru a finanţa ajutorul acordat statelor afectate de criza coronavirusului ar trebui să rămână o excepţie şi să nu servească ca bază pentru viitoarele dificultăţi bugetare, a afirmat, duminică, preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Liderii UE au aprobat, în noaptea de luni spre marţi, un plan de relansare istoric, menit să susţină economia europeană afectată de criza COVID-19, care se bazează pentru prima oară pe o datorie comună. Pentru a susţine economia europeană care trece printr-o recesiune istorică, planul prevede un fond de 750 miliarde euro, care ar putea fi împrumutaţi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare. Acest fond include subvenţii în valoare de 390 miliarde euro, care vor fi alocate statelor celor mai afectate de pandemie. Aceasta va fi datoria comună ce trebuie rambursată de către cei 27.
"Este important că UE şi-a dovedit capacitatea de a acţiona în perioada crizei, arătând solidaritate şi din punct de vedere financiar, ceea ce reprezintă calea optimă în actuala criză", a declarat Weidmann, într-un interviu acordat grupului german de presă Funke.
Oficialul german a adăugat că mecanismul privind datoria comună trebuie să rămână o excepţie, iar programul final de ajutor trebuie să cuprindă condiţii stricte.
"Sunt necesare mecanisme de control pentru a ne asigura că fondurile sunt folosite în mod eficient şi raţional. În general, cred că datoria comună pentru transferuri extensive este discutabilă. În orice caz, planul de relansare nu trebuie să servească ca bază pentru viitoare datorii masive ale UE necesare pentru finanţarea constantă a gospodăriilor", a afirmat preşedintele Băncii Centrale a Germaniei.
Acesta a atras atenţia asupra actualelor evoluţii din SUA, un important partener comercial al Germaniei.
"Statele Unite au relaxat prea devreme unele măsuri şi acum adoptă restricţii în unele locuri. Această abordare cu intermitenţe ("stop and go") este cu siguranţă dificilă pentru economie", a explicat Weidmann.
Revenind la Germania, şeful Bundesbank a declarat că Germania, cea mai mare economie europeană, a depăşit perioada mai dificilă a pandemiei şi a crizei economice.
"Datele generale arată că economia a depăşit momentul critic în primăvară şi acum se redresează gradual", a precizat şeful Bundes Jens Weidmann.
Emiterea de datorie comună de către UE trebuie să rămână o excepţie (președintele Bundesbank)
Explorează subiectul
București
20°C
Articole Similare

2.577
Lovitură în negocierile UE–SUA: Parlamentul European pune condiții dure pentru eliminarea tarifelor la produsele americane
2.577

24
Comisia Europeană: Nu sunt probleme în aprovizionarea cu gaze naturale în blocul comunitar
24

2.906
Ucraina își schimbă strategia: Zelenski propune o alianță cu țările din Golf pentru a reduce dependența de UE
2.906

52
Gheorghe Falcă salută aprobarea acordului UE–SUA: „Stabilitate economică și oportunități pentru România”
52

64
Ochelarii inteligenți mută ecranul pe lentile
64

114
Nicu Ștefănuță: 'Europa depinde prea mult de petrol din import, iar Moldova a redus drastic dependența de Rusia'
114

205
Claudiu Târziu: CEDO nu poate dicta asupra familiei românești
205

67
Christine Lagarde avertizează: Şocul energetic poate forţa BCE să majoreze dobânzile
67

68
Expoziție despre foametea din Moldova sovietică, inaugurată la Parlamentul European
68

62
Europarlamentar Andi Cristea: Am întrebat Comisia Europeană cu privire la cum va ajuta companiile din Europa Centrală și de Est în fața crizei
62

120
Semne de stagflaţie în zona euro, pe fondul crizei energetice generate de conflictul cu Iranul
120

125
Gheorghe Falcă: Munca de îngrijire ține Europa în funcțiune, dar costul este suportat în principal de femei
125

74
Zona euro simte presiunea războiului din Iran: Creșterea economică aproape de blocare în luna martie
74
















Comentează