Emisarul qatariot pentru Fâşia Gaza, Mohammed al-Emadi, care a plecat marţi pentru a încerca să calmeze situaţia între mişcarea islamistă Hamas şi Israel, a părăsit miercuri seară enclava palestiniană pentru Tel Aviv, potrivit unor surse din Fâşia Gaza, scrie AFP preluat de agerpres.
Ajuns marţi seară în Fâşia Gaza cu un ajutor financiar şi cu propuneri pentru a relansa armistiţiul între islamişti şi Israel, Mohammed al-Emadi urma să meargă în Israel pentru a-i informa pe liderii israelieni despre răspunsul Hamas.
Potrivit unor surse apropiate lui Mohammed al-Emadi, el a adus un ajutor de 30 de milioane de dolari în acest teritoriu palestinian cu două milioane de locuitori, dintre care jumătate trăiesc sub pragul de sărăcie.
Această vizită are loc în contextul în care Hamas a intensificat începând cu 6 august lansarea de baloane incendiare şi atacuri cu rachete către Israel, în timp ce armata israeliană efectuează aproape în fiecare seară atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza în semn de represalii.
Ca răspuns la lansarea baloanelor incendiare care au provocat peste 400 de incendii, Israelul a înăsprit blocajul asupra enclavei, închizând punctul de trecere a mărfurilor Kerem Shalom şi oprind livrările de carburant către teritoriul palestinian, ceea ce a obligat singura centrală electrică din Fâşia Gaza să închidă.
Mişcarea Hamas l-a informat pe emisarului qatariot că este dispusă să renunţe la atacurile cu rachete împotriva Israelului dacă vor fi acceptate pretenţiile sale.
Potrivit unor surse apropiate mişcării islamiste, este vorba în special de dublarea numărului de permise de muncă în Israel pentru locuitorii din Fâşia Gaza, extinderea zonei industriale din estul teritoriului, reluarea furnizării de energie electrică şi de sosirea fondurilor din Qatar.
Hamas şi armata israeliană, care până în prezent au purtat trei războaie (în 2008, 2012 şi 2014), au ajuns anul trecut la un armistiţiu mediat de ONU, Egipt şi Qatar.
Emisarul Qatarului a părăsit Fâşia Gaza pentru discuţii cu israelienii
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
11

407
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
407

25
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
25

53
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
53

50
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
50

2.444
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.444

89
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
89

5.763
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.763

8.920
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.920

98
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
98

8.362
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.362

4.557
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.557

41
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
41

















Comentează