Emisarul ONU Geir Pedersen a afirmat marţi că reglementarea conflictului din Siria, intrat în al nouălea an, ar trebui să se facă prin măsuri de consolidare a încrederii şi reconciliere, informează AFP preluată de Agerpres.
"Calea spre o nouă Sirie trece prin măsuri de consolidare a încrederii şi reconciliere", a scris diplomatul norvegian pe contul său de Twitter.
"Sirienii trebuie să se reunească pentru a decide împreună viitorului lor", mai spune emisarul onusian, evidenţiind că "amploarea provocărilor cărora Siria şi poporul sirian le fac faţă este imensă".
Aceste afirmaţii survin după vizita efectuată la Homs, cu ocazia celei de-a doua prezenţe în Siria de la preluarea mandatului în luna ianuarie.
Cu ocazia acestei vizite, Pedersen s-a întâlnit cu guvernatorul provinciei Homs, cu echipa ONU aflată în zonă şi cu populaţia deplasată intern, care trăieşte în tabere.
Emisarul ONU a vizitat, de asemenea, Baba Amr, un centru al rebelilor, recucerit în 2012 de forţele regimului de la Damasc.
Geir Pedersen a declarat duminică, la sosirea sa la Damasc, că va discuta cu interlocutorii săi despre "aplicarea rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al ONU", care cere încetarea focului şi o tranziţie politică.
Oficialul ONU s-a întâlnit cu ministrul de externe Walid Mouallem şi urmează să aibă întrevederi şi cu alţi oficiali sirieni.
Diplomat norvegian cu experienţă, Pedersen este al patrulea mediator din partea ONU de la declanşarea conflictului sirian, în martie 2011.
Predecesorii săi nu au reuşit să identifice o soluţie la acest conflict care s-a complicat de-a lungul anilor şi a făcut peste 370.000 de morţi, precum şi milioane de refugiaţi şi persoane deplasate intern.
Crearea unui comitet constituţional, calul de bătaie al predecesorului său, Staffan de Mistura, s-a poticnit asupra numirii unei părţi a membrilor acestuia.
Potrivit planului ONU, acest comitet, ale cărui activităţi ar trebui să ducă la o revizuire a Constituţiei şi la organizarea de alegeri, trebuie să fie alcătuit din 150 de membri: 50 aleşi de putere, 50 de opoziţie şi 50 de emisarul ONU, pentru a include în acest proces de reflecţie experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Până în prezent nu s-a ajuns la un acord în privinţa conţinutului listei pentru cea de-a treia categorie, ceea ce a determinat divergenţe între Damasc şi ONU.
Misiunea noului emisar are loc într-un context militar favorabil regimului sirian, care controlează acum două treimi din teritoriul ţării, după o serie de cuceriri teritoriale graţie susţinerii militare din partea Rusiei, începând din 2015.
Emisarul ONU pentru Siria pledează pentru reglementare prin reconciliere
București
12°C
Articole Similare

909
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
909

9
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
9

27
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
27

16
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
16

1.373
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.373

1.269
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.269

1.653
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.653

84
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
84

2.619
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.619

205
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
205

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.513
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.513

1.431
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.431
















Comentează