Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a sosit miercuri la Damasc pentru discuţii cu oficiali sirieni asupra creării unui comitet pentru elaborarea unei noi Constituţii în ţara sfâşiată de război, a declarat o sursă a Naţiunilor Unite pentru dpa preluată de Agerpres
Potrivit acestei surse, care a cerut anonimatul, emisarul ONU are întâlniri programate cu mai mulţi oficiali sirieni în timpul vizitei sale, care va fi mai lungă de o zi.
De Mistura a anunţat săptămâna trecută că va renunţa la postul său în noiembrie din motive "pur personale".
Dar diplomatul italiano-suedez, acum în vârstă de 71 de ani, a promis că în ultima lună în această funcţie va continua discuţiile vizând redactarea unei noi Constituţii pentru Siria.
Guvernul sirian respinge încă formarea unui comitet constituţional cuprinzând un număr egal de reprezentanţi din partea guvernului şi ai opoziţiei, potrivit unui responsabil al opoziţiei care a cerut anonimatul.
Discuţiile lui De Mistura la Damasc vizează de asemenea relansarea negocierilor de pace întrerupte pentru a se pune capăt războiului devastator din această ţară, acum în al optulea an.
El a supravegheat deja numeroase runde de negocieri de pace, care nu au condus la niciun progres.
De Mistura a fost numit mediator al ONU pentru Siria în iulie 2014, devenind cel de-al treilea emisar care ocupă postul, după diplomatul algerian Lakhdar Brahimi şi fostul şef al ONU Kofi Annan.
Emisarul ONU pentru Siria a sosit la Damasc pentru discuţii cu oficiali sirieni
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează