Elveţia a repatriat pentru prima dată doi copii ce se aflau într-o tabără de jihadişti sub control kurd, în nord-estul Siriei, a confirmat Departamentul Federal al Afacerilor Externe (DFAE), informează marţi AFP, potrivit Agerpres.
"Este pentru prima dată când Elveţia efectuează o astfel de repatriere", a subliniat DFAE.
Într-un tweet publicat luni seara, DFAE a anunţat că a "repatriat doi copii minori din tabăra Roj situată în nord-estul Siriei".
După ce au fost transferaţi în Irak, copiii au ajuns apoi în Elveţia.
DFAE a explicat apoi într-un comunicat că operaţiunea a avut loc în colaborare cu autorităţile responsabile de tabăra unde se aflau copiii.
Departamentul federal informează de asemenea că "această repatriere a fost realizată cu consimţământul mamei şi avocatului său, precum şi în cadrul deciziei Consiliului Federal din 8 martie 2019, care permite, după o examinare şi în interesul copilului, repatrierea minorilor".
"Din raţiuni de protecţie a minorilor şi a sferei private", autorităţile elveţiene nu furnizează cu toate acestea nicio informaţie suplimentară cu privire la această repatriere.
Potrivit RTS, cei doi copii - două fete de 9 şi respectiv 15 ani - ar fi fost răpite în 2016 de mama lor, care le-a dus apoi în teritoriul aflat sub controlul grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria.
În martie 2019, autorităţile elveţiene au estimat că în zona conflictului siriano-irakiană se află circa 20 de persoane (bărbaţi, femei şi copii) cu cetăţenie elveţiană ce ar putea fi "călători cu motivaţie teroristă".
Elveţia a efectuat prima repatriere a unor copii deţinuţi în Siria
București
12°C
Articole Similare

12
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
12

617
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
617

1.438
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
1.438

1.105
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.105

3.476
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
3.476

78
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
78

43
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
43

113
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
113

2.226
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.226

2.583
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.583

99
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
99

2.151
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.151

87
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
87
















Comentează