Atacanta Ellen White a declarat că este un ''privilegiu uriaş'' să devină a doua marcatoare all time a Angliei, după ce a înscris al 50-lea ei gol la naţionala feminină în meciul cu Macedonia de Nord (10-0), din preliminariile Cuipei Mondiale 2023, conform Agerpres.
Cu golul marcat în minutul 41 al partidei de vineri, White, 32 ani, a ajuns la 50 goluri şi a depăşit mari staruri ca Bobby Charlton (49) şi Harry Kane (49). Ea se află la doar trei goluri de golgheterul absolut al Angliei, Wayne Rooney (53 de goluri).
''Evident, este un privilegiu uriaş. Este un vis să joc pentru Anglia. Pentru mine, este vorba despre orice fel în care pot contribui la echipă, aşa că, evident, sunt încântat să ajung pe foaia de scor, dar pentru pentru mine, totul ţine de echipă, de a câştiga şi de a ajunge la Cupa Mondială, dar este un sentiment incredibil să fii printre acei uimitori jucători'', a spus White după meci.
În grupa D, Anglia este lider cu 21 puncte din şapte meciuri, cu 63 de goluri marcate şi niciunul primit, înaintea duelului cu Irlanda de Nord, marţi, la Belfast.
Ellen White a declarat că este un 'privilegiu uriaş' să devină a doua marcatoare all time a Angliei, după ce a înscris al 50-lea ei gol la naţionala feminină
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

82
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
82

21
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
21

58
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
58

89
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
89

263
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
263

1.097
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.097

35
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
35

44
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
44

293
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
293

27
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
27

22
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
22

4.811
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.811

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10
















Comentează