Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că nu a stabilit un obiectiv clar pentru Campionatele Mondiale din Cehia, mai important fiind în opinia sa ca sportivii să se lupte la sutimi de secundă pentru fiecare medalie.
"Eu sincer nu am obiectiv de medalii. Pentru mine bucuria este enormă atunci când văd că echipele noastre se bat acolo la miimi, sutimi de secundă. Asta înseamnă că sunt buni şi dacă este ziua lor norocoasă, cu siguranţă poţi fi pe locul unu, dar poţi fi şi pe trei sau pe patru. Dar important este ca ei să fie acolo, printre cei mai buni. Şi noi să câştigăm medalii în competiţia supremă", a afirmat Elisabeta Lipă.
Ea a precizat că lotul pe care România îl va deplasa în Cehia va fi aproximativ acelaşi de la Campionatele Europene, cu menţiunea că Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar nu vor mai face parte din barca de 8+1.
"Lotul pentru Mondiale este aproximativ acelaşi de la Campionatele Europene. Cu mici schimbări care vor apărea, pentru că Simona şi Ancuţa nu vor mai trage în barca de 8, vor rămâne doar la barca de dublu şi vom stabili care vor fi următoarele două fete care să le înlocuiască cu succes. Va fi greu, dar trebuie să găsim o soluţie", a completat Lipă.
Federaţia Română de Canotaj a semnat miercuri un parteneriat de imagine prin care sportivii medaliaţi la competiţiile internaţionale vor fi răsplătiţi financiar, dar vor primi şi vacanţe.
"Parteneriatul cu Phoenicia Group este unul de durată, se întinde până la Paris 2024 şi asta ne bucură enorm. Eu sunt foarte fericită că am semnat acest parteneriat, care are o componentă financiară şi una în produse. Medaliaţii de la Campionatele Europene au fost deja premiaţi în bani şi au primit şi sejururi la mare", a mai spus Elisabeta Lipă.
Campionatele Mondiale de canotaj vor avea loc în perioada 18-25 septembrie, la Racice (Cehia).
Elisabeta Lipă: Nu am un obiectiv pentru Mondiale, important e ca sportivii să se bată la sutimi de secundă
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

4
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
4

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

13
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
13

26
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
26

22
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
22

46
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
46

17
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
17

103
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
103

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

137
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
137

35
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
35

103
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
103

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

















Comentează