Peste 76% dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de vară au promovat, nouă dintre ei obţinând nota maximă la toate probele, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, care au precizat că rata de promovare înainte de contestaţii este cu circa şapte puncte procentuale mai mare decât cea de anul trecut.
"În judeţul Vâlcea, rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) este de 76,16%, peste cea de la nivel naţional, aceasta fiind de 73,3%. Anul trecut, în judeţul Vâlcea, rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) a fost de 69,12%. Au promovat 1.763 de candidaţi, dintr-un total de 2.315 candidaţi prezenţi. Nouă candidaţi au obţinut media 10, poziţionând judeţul nostru pe locul 3 la nivel naţional", se arată în comunicatul de presă transmis de IŞJ Vâlcea după afişarea primelor rezultate.
Şase dintre elevii care au încheiat bacalaureatul cu 10 pe linie sunt de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea, ceilalţi trei fiind tot din municipiul reşedinţă, de la Colegiul Naţional de Informatică "Matei Basarab".
Reprezentanţii IŞJ au precizat că în judeţ sunt în total 311 note de 10, 76 fiind la proba de Limba şi literatura română, 124 la proba obligatorie a profilului şi 111 la proba la alegere a profilului şi a specializării.
Candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii luni, până la ora 18,00, rezultatele finale urmând să fie anunţate pe 1 iulie.
Nouă medii de 10, la bacalaureat, în Vâlcea - Rata de promovare în judeţ este de 76,16%
Explorează subiectul
Articole Similare

24
Intervenţie de urgență a poliţiştilor: un bărbat ameninţa că se aruncă în gol de pe Cetatea Devei
24

21
Insula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
21

56
Tribunalul Vâlcea respinge acuzațiile unui sindicat al grefierilor: „Nu a existat nicio atitudine nepotrivită”
56

1.697
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.697

1.668
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.668

1.318
VIDEO Scandal la CE Oltenia: Minerii au intrat în greva foamei după ce Guvernul Bolojan le-a tăiat bonurile de masă
1.318

2.324
S-a câștigat primul jackpot al anului la Loto 6/49 – Biletul nororoc a fost jucat online
2.324

110
VIDEO Incident pe Canalul Sulina: O navă încărcată cu 6.300 de tone de soia a eşuat
110

1.505
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.505

3.214
Victor Rebengiuc, după ce autorii amenințărilor cu moartea au fost săltați de poliție: "Cu ce drept să ameninţi oamenii care îşi manifestă părerile?"
3.214

1.736
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
1.736

41
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
41

2.461
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
2.461

















Comentează