Elevul din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, care a suferit arsuri prin incendiere în timpul orelor de curs, a fost adus la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi, unde medicii au constatat că are răni de gradele II şi III pe 20% din suprafaţa corporală, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie ''Sf. Maria'' din Iaşi, dr. Solange Roşu, a declarat că băiatul a fost dus iniţial la secţia ATI, iar ulterior a fost mutat în Unitatea Funcţională Arşi a spitalului.
"Are o arsură prin flacără pe 20% din suprafaţa corporală, respectiv la nivelul feţei, regiunii cervicale anterioare, torace şi la nivelul membrelor, parcelar. Declarativ, a fost agresat fizic. A fost internat într-o primă etapă pe secţia ATI, a fost stabilizat, şi s-a iniţiat terapia specifică. Având în vedere starea evolutivă favorabilă, a fost transferat la Unitatea de Arşi pentru a se continua terapia specifică. Arsurile pot avea întotdeauna şi o evoluţie imprevizibilă. Sperăm ca acest caz să fie favorabil. Nu sunt arsuri de căi aeriene superioare, însă vom trage o concluzie după câteva zile de terapie. Are intervenţii chirurgicale programate care îndepărtează zonele de necroză şi probabil va fi nevoie şi de grefe pe zonele respective", a explicat dr. Solange Roşu.
Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală, după ce un elev de la liceul din oraşul Flămânzi a ajuns la spital cu arsuri pe partea superioară a corpului, ca urmare a unei incendieri în timpul orelor de curs.
Anchetatorii susţin că în sala de curs a fost pulverizat un gaz inflamabil şi a fost aprinsă o brichetă, ceea ce a condus la incendierea hainelor elevului de 17 ani.
Elevul din Flămânzi, care a suferit arsuri prin incendiere, internat la Spitalul Sf. Maria
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

60
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
60

738
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
738

11
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
11

33
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
33

1.878
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.878

1.835
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
1.835

12
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
12

25
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
25

1.424
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.424

458
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
458

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13

28
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
28

50
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
50
















Comentează